România și Ucraina semnează un acord pentru dezvoltarea comunicațiilor electronice și cooperarea în domeniul digitalizării și protecției cibernetice
Dimensiune font:
Ministrul român al Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan şi ministrul ucrainean al Transformării Digitale Mykhailo Fedorov au semnat Acordul privind dezvoltarea comunicaţiilor electronice şi cooperarea în domeniile digitalizării şi protecţiei cibernetice.
”Bogdan Ivan, ministrul român al Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Mykhailo Fedorov, viceprim-ministru pentru Inovaţii, Dezvoltarea Educaţiei, Ştiinţei şi Tehnologiilor, ministrul Transformării Digitale al Ucrainei au semnat Acordul privind dezvoltarea comunicaţiilor electronice şi cooperarea în domeniile digitalizării şi protecţiei cibernetice”, anunţă vineri Ministerul Cercetării.
Acordul urmăreşte dezvoltarea relaţiilor puternice dintre cele două state în sfera digitalizării şi a securităţii cibernetice, precum şi extinderea cooperării dintre România şi Ucraina, potrivit news.ro.
„Prin Acordul semnat cu omologul ucrainean, România îşi întăreşte poziţia de hub regional pentru tehnologii emergente şi securitate cibernetică. Punem astfel bazele unui mecanism prin care Uniunea Europeană va finanţa proiecte concrete de transfer tehnologic şi de cunoştinţe către Ucraina, proiecte în care România va fi lider de parteneriat”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Acordul asigură fundamentul unei colaborări strânse şi concrete a instituţiilor cu atribuţii în ce priveşte infrastructura IT&C, digitalizarea şi securitatea cibernetică din cele două ţări.
Principalele direcţii de acţiune vizează: creşterea rezilienţei şi a protecţiei infrastructurii digitale din Ucraina şi România; consolidarea nivelului de protecţie cibernetică a reţelelor şi infrastructurilor naţionale ale Ucrainei şi României; dezvoltarea infrastructurii cloud pentru serviciile publice electronice; schimbul de experienţă în ceea ce priveşte formarea de politici în domeniul comunicaţiilor electronice şi al tehnologiilor emergente.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau