Românii din Ucraina, obligați de regimul Zelenski să învețe „limba moldovenească”
Dimensiune font:
În anul 2023 Ministerul Educației și Științei din Ucraina va tipări manuale de limba și literatura „moldovenească”, va elabora programe școlare respective și va pregăti cadre didactice pentru a nu-i discrimina pe vorbitorii acestei limbi, potrivit unui răspuns oferit Consiliului Național al Românilor din Ucraina (CNRU), care i-a solicitat Kievului renunțarea la folosirea sintagmei sovietice de „limbă moldovenească” la nivel de stat și în spațiul public din Ucraina, luând în calcul recentele modificări aduse legislației din Republica Moldova, transmite agenția BucPress.
Ministerul Educației și Științei de la Kiev arată că limba „moldovenească” este o limbă a unei minorități naționale distincte din Ucraina și, prin urmare, în regiunea Odesa funcționează 16 instituții de învățământ mediu general, în care elevii studiază în limba „moldovenească” alături de limba de stat.
„Ministerul elaborează și implementează programe școlare, manuale de limbă și literatură română și limbă și literatură moldovenească și se efectuează pregătirea cadrelor didactice corespunzătoare”, potrivit răspunsului oferit CNRU.
De asemenea, în răspuns se mai spune că „definirea denumirii limbilor nu face parte din competențele Ministerului”.
Ucraina intenționează să păstreze predarea în limba română pentru regiunile Cernăuți și Transcarpatia, și predarea în „moldovenească” pentru regiunea Odesa.
Mai mult, MAE de la Kiev susține că sintagma „limba minorității naționale moldovenești” este înscrisă în Legea Ucrainei privind ratificarea Cartei limbilor regionale sau limbilor minoritare.
Este citat recensământul populației din Ucraina din anul 2001. „Pe teritoriul Ucrainei locuiau aproape 260 de mii de persoane aparținând minorității naționale moldovenești din Ucraina, și 70% dintre aceștia considerau moldoveneasca ca fiind limbă maternă”, scrie MAE, fără să excludă faptul că datele actuale ar putea fi total diferite de cele din trecut.
Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a anunțat într-o postare pe Facebook că, la solicitarea și în interesul comunității românești din Ucraina, formațiunea a înaintat un demers oficial către Ministerul de Externe al Ucrainei și Ministerul Învățământului și Științei de la Kiev, privind modificarea documentației școlare interne și excluderea sintagmei „limba moldovenească” din programele de studii și din actele eliberate etnicilor români din comunitățile istorice românești.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau