Tudor Buzatu, despre decizia de a demisiona de la guvern după ce tatăl său a fost prins când lua mită: ”Iubesc partidul, atitudinea lor este una politică”
Dimensiune font:
Tudor Buzatu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, a dat detalii sâmbătă seară, 23 septembrie, despre decizia sa de a demsiona din funcţia de secretar de stat de la Secretariatul General al Guvernului, în urma anchetei care îl vizează pe tatăl său.
El a precizat că a anunţat telefonic că îşi dă demisia, precizând că iubeşte partidul din care face parte și că înţelege atitudinea ”politică” a colegilor.
”Nu am niciun fel de răspunsuri, nici măcar pentru mine. Eu înţeleg, iubesc partidul din care fac parte, înţeleg şi atitudinea lor, este o atitudine politică, nu ştiu dacă este corectă sau incorectă. Am preferat să anunţ, am anunţat telefonic, nu am apucat în scris, am anunţat că îmi înaintez demisia”, a spus Tudor Buzatu, după reţinerea tatălui său, într-o intervenţie la Observator.
El a adăugat: ”Cea mai mică grijă a mea este funcţia mea politică. Calitatea de membru nu aş vrea să mi-o pierd că am muncit în partidul ăsta 20 de ani, dar funcţia poate să o ia liniştiţi”.
Fiul lui Dumitru Buzatu a mai spus că a aflat de la televizor ce se întâmplă cu tatăl său.
”Nu ştiu, m-am dus la el, nici acolo nimeni nu a spus nimic şi atât”, a adăugat Tudor Buzatu.
Sâmbătă dimineață, PSD a decis excluderea din partid a lui Dumitru Buzatu și suspendarea fostei sale soții, senatoarea Gabriela Creţu. Seara, președintele CJ Vaslui a fost arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant când lua peste 1 milion de lei mită de la un om de afaceri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau