Ucraina minte
Dimensiune font:
Observ că mândruții și dimoftii neamului, nemaivorbind de radutudorii săi, au ca mesaj, pe subiectul „atacul dronelor rusești”, că Ucraina spune adevărul, iar România minte și e lașă.
Ca fapt, Ucraina minte, așa cum o face mai tot timpul, iar vectorii băștinași de propagandă, în cazul în care nu sunt pe delirium tremens, joacă pentru orice altă echipă, dar nu pentru cea locală.
De ce minte Ucraina? Pentru că lasă impresia că România ar fi fost atacată, dar că n-are „oaie” să riposteze. Și pentru că insistă că o dronă rusească a lovit teritoriul românesc. Ceea ce este evident pentru toată lumea care are neuroni funcționali este că 1) Rusia nu a atacat teritoriul național și că 2) prezența unor resturi de dronă pe teritoriul românesc nu înseamnă că a existat un atac cu drone acolo, fie și din greșeală/neintenționat.
Acum, din câte înțeleg, variantele oficiale sunt următoarele: Kievul a pretins că resturile de dronă ar proveni de la drone de atac „sinucigașe” Shaheed. MApN spune că provin însă de la o dronă de recunoaștere și supraveghere, și că a explodat/ars doar rezervorul acesteia, neavând arme (ceea ce implică încălcarea spațiului aerian).
Diferențele sunt semnificative pentru că țin exact de ceea ce remarcat mai sus: una este atacul deliberat, alta este atacul neintenționat, și altceva este un accident cu o dronă de supraveghere. Încălcarea spațiului aerian e altă faptă decât atacarea unui teritoriu. Tălâmbii care umplu netul de războinicia lor nu doar că nu țin seama de aceste lucruri, ci prin contribuția lor ajută jocul Kievului.
Și, de fapt, singurul lucru interesant aici este ce joc și ce interes are Kievul față de noi. Pentru că se adună tot felul de gesturi neprietenoase ale „aliatului” nostru. Recent, Ucraina nu ne-a trecut pe o listă de țări prietene care ajută. Acum ne ceartă că suntem mincinoși și lași pe o speță semi-fabricată. Și o face excact în timp ce la București se desfășoară întrunirea „celor trei mări”.
Kievul spune, cu alte cuvinte, „România e un stat slab, mincinos și laș cu care nu poți face nimic”. Iar noi se presupune că ar trebui să aprobăm asta, da?
Pare că rolul României trebuie diminuat în perspectiva unor negocieri sau că pur și simplu Kievul e nervos că nu-i facem întru totul pe plac cu grânele, cu canalele din Deltă, cu cine știe ce alte lucruri. Rusia a aruncat cu o dronă în aer, iar noi descoperim ce aliați minunați avem și ce propagandiști trepanați și antinaționali avem.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau