Vaccinarea antiCovid va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii, spune Iohannis
Dimensiune font:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, în condiţiile în care pandemia evoluează şi numărul de infectări creşte, dând ca exemplu personalul medical.
"Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin", a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, transmite Agerpres.
În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, el a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate.
În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau