Vasile Dîncu: România ar trebui să caute media între un preşedinte jucător - ca Băsescu - şi un preşedinte formal - ca Iohannis
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, sociologul Vasile Dîncu, a afirmat, sâmbătă, că România trebuie să aleagă la prezidenţialele din acest an un candidat care să reprezinte media dintre un preşedinte jucător, aşa cum a fost Traian Băsescu şi un preşedinte regulamentar, aşa cum a fost Klaus Iohannis.
”Am avut un preşedinte jucător, Traian Băsescu. Al doilea preşedinte, Klaus Iohannis, nu a fost un preşedinte jucător. A zis lumea că nu vorbeşte, că nu acţionează, că nu îl interesează, că pleacă prea mult la Sibiu sau în concediu. Nici asta nu a fost bine pentru oameni”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă.
”Klaus Iohannis a fost un preşedinte regulamentar, un preşedinte care a respectat formal funcţia, care nu a ieşit dintr-o definiţie ideală a funcţiei. Nu a încercat să facă mai mult decât este necesar, decât este prescris în funcţia respectivă. Şi asta ţine de tipul de personalitate şi de tipul de austeritate al etniei, al Transilvaniei, de ardelenism, lucruri de genul acesta. Şi influenţa zonei. Cred că astea sunt lucruri foarte importante pentru noi, pentru oameni”, a subliniat Dîncu,
El este de părere că România va trebui să caute un viitor preşedinte între formal şi jucător.
”Acum, România ar trebui să caute media între un preşedinte jucător şi un preşedinte formal. Nu cred că se poate face o medie foarte clară, pentru că se schimbă şi condiţiile acum. Avem o ameninţare la estul nostru, avem o perioadă în care Europa se schimbă şi este nevoie de un alt tip de asumare politic. Şi atunci cred că oamenii se vor uita la oferte. Poate că asta va fi cheia acestor alegeri viitoare, proiectele, cu ce proiect vii. Oamenii au ales mai degrabă oameni decât programe. Ion Iliescu a făcut legătura între vechi şi nou, între un preşedintel jucător şi un preşedinte mai formal, mai european în sensul birocraţiei, poate că acum nu vor mai merge pe soluţia eroului salvator şi se vor uita şi pe programe”, a adpugat Dîncu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau