Viktor Orban, ieșire explozivă: 'Ne vom împotrivi ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, propagandei de gen şi iluziilor legate de războiul din Ucraina
Dimensiune font:
Ungaria trebuie să spună nu actualului model de Europă construit la Bruxelles, a declarat premierul Viktor Orbán la un congres al partidului Fidesz desfăşurat sâmbătă, adăugând că Uniunea Europeană trebuie să fie mai degrabă schimbată decât părăsită, relatează Rador Radio România.
Orbán a reiterat opoziţia guvernului său faţă de începerea convorbirilor de aderare cu Ucraina. "Corectarea greşelii promise (de Bruxelles) de a începe discuţiile (cu Ucraina privind aderarea la UE) va fi, de asemenea, sarcina noastră, în condiţiile în care Ucraina este la ani lumină distanţă de UE în acest moment", a spus Orbán, adăugând că va lupta împotriva tentativelor UE de a găzdui migranţi în Ungaria. Orbán - care este blocat într-o dispută cu Bruxellesul în legătură cu fondurile europene îngheţate din cauza regreselor guvernului său pe drumul democraţiei - a declarat în această săptămână că strategia UE de a trimite Ucrainei bani şi ajutor militar a eşuat şi că se opune începerii negocierilor de aderare cu Kievul.
Ucraina - care şi-a depus cererea de aderare la UE la câteva zile de la invazia rusă, din februarie 2022, consideră aderarea o prioritate de vârf. Chestiunea începerii convorbirilor de aderare cu această ţară se va afla pe agenda unui summit al UE din luna decembrie. Decizia de a invita Ucraina să înceapă convorbirile de aderare la acest summit este "în pericol" a declarat vineri un oficial de rang înalt al blocului comunitar, motivând că opoziţia Ungariei are potenţialul de a obstrucţiona unanimitatea celor 27 de state membre.
În condiţiile în care Ungaria se străduieşte să iasă dintr-o criză a inflaţiei, Orbán a început în forţă în această săptămână campania pentru alegerile europarlamentare programate în iunie 2024. Guvernul său a trimis vineri cetăţenilor un sondaj în care aceştia sunt întrebaţi dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri Ucrainei sau dacă aceasta ar trebui să devină stat membru. "Ne vom împotrivi ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, invaziei migranţilor, propagandei de gen şi ne vom împotrivi iluziilor legate de războiul (din Ucraina) şi aderării pe nepregătite a Ucrainei la UE", a declarat Orbán la congresul partidului său, care se află la putere din 2010.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau