Rusia amenință România: 'Nu vom tolera o astfel de atitudine' / 'Există doar o tulburare temporară a creierului'

5

Dimensiune font:

| 19-06-2024 15:01

Consiliul Federației Rusiei, împreună cu Duma de Stat a Rusiei, cele două Camere ale Parlamentului Rusiei, vor pregăti o decizie privind suspendarea participării Rusiei la activitățile Adunării Parlamentare a OSCE și privind înghețarea plăților efectuate de Federația Rusă către această organizație - a declarat președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienko.

"Dragi colegi, aș sprijini iniţiativa şi aş cere consiliului (Consiliul Federației - nota IF) să lucreze, împreună cu colegii din Duma de Stat, și să pregătească o astfel de decizie privind suspendarea participării noastre și, în consecință, cu privire la suspendarea plăților efectuate către Adunarea Parlamentară a OSCE", a declarat Matvienko, la reuniunea Consiliului Federației de miercuri. Aceasta a fost reacția ei la discursul susţinut de vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaționale din Consiliul Federației, Vladimir Djabarov, care și-a exprimat această poziție, susţinând că aceasta iniţiativă a fost convenită cu Duma de Stat. "S-a propus pregătirea și supunerea spre examinare a unui proiect de decizie a Consiliului Federației privind suspendarea participării parlamentarilor ruși la lucrările AP OSCE pentru următoarea ședință plenară a camerei noastre și anume prin acord comun cu Duma de Stat, o decizie similară va fi adoptată aproape simultan la ședința plenară a Camerei inferioare", a declarat Djabarov.

Decizia va fi transmisă președintelui AP OSCE, semnată de șefii ambelor Camere ale Adunării Federale a Federației Ruse. Senatorul a remarcat că, în opinia părții ruse, "toate principiile" AP OSCE au fost distruse. În plus, a existat o "ucrainizare totală" a agendei OSCE - a mai spus el. "Dintr-un forum pentru dialog egal, adunarea s-a transformat într-un instrument politizat pentru implementarea țintită a unui curs antirusesc", a susţinut senatorul. Drept exemplu, el a citat refuzurile de a le permite accesul membrilor delegației ruse într-un număr de țări pentru a participa la evenimentele AP OSCE.

Printre aceste țări se numără Marea Britanie, Polonia, Canada, iar săptămâna trecută şi România nu a eliberat vize parlamentarilor ruși. "Cel mai recent exemplu este cel când România a refuzat să elibereze vize unei delegații ruse. Acesta este, evident, punctul dincolo de care nu vom tolera o astfel de atitudine", a susţinut Matvienko. Totodată, ea și-a exprimat convingerea că în AP OSCE există doar "o tulburare temporară a creierului, care va trece mai devreme sau mai târziu și se va conştientiza faptul că numai cu participarea Rusiei se poate discuta despre o securitate bazată pe criterii de egalitate și indivizibilă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Dezvăluiri din spatele cortinei: În ce condiții s-ar retrage Joe Biden din cursa pentru Casa Albă? 'Oligarhii' din spatele liderului SUA
29/06/2024 19:43

Performanta slabă a presedintelui american Joe Biden in dezbaterea electorală cu fostul presedinte Donald Trump i-a făcut pe unii democrati să-si pună problema nominalizării unui alt candidat in cursa pen ...

Elena Lasconi taxează PNL: 'Prima dată îţi înşeli nevasta şi spui că stai puţin că m-am îmbătat / Dar a doua oara de ce ai mai făcut-o?'
29/06/2024 19:36

Preşedinta USR şi candidata partidului la prezidenţiale Elena Lasconi a afirmat, intrebată dacă ar fi oportună comasarea celui de-al doilea tur al alegerilor cu cele parlamentare, că astfel de comasări ...

Apelul lui Ciolacu, în derâdere. Nistor (PNL). ”Șoșoacă a acceptat și ea…”
29/06/2024 13:52

Vlad Nistor a tratat ironic anuntul premierului Marcel Ciolacu, presedintele PSD, că va chema liderii partidelor parlamentare la consultări pentru stabilirea datei prezidentialelor. „Dl premier joacă ro ...

Mircea Geoană nu renunță la statutul de păcălici
29/06/2024 11:55

Mircea Geoană si-a creat o echipă de campanie cu banii NATO si se tot prezintă ca noul presedinte al Romaniei. Se pare că domnul Geoană nu vrea să renunte la statutul de păcălici. Echipa sa de campanie ...

Statele Unite, acuzații explozive împotriva Ungariei: 'Guvernul încearcă o hărțuire, intimidare și pedepsire a organizațiilor independente!'
29/06/2024 11:35

Oficiul pentru Protecţia Suveranităţii din Ungaria a lansat o investigaţie asupra a două organisme de monitorizare anticorupţie, intre care Transparency International, in virtutea noii legi a suveranită ...

'Perspectivele sunt rele'. Reacția Kremlinului după ce liderii UE au decis cine vor fi la timona instituțiilor UE
29/06/2024 11:18

Perspectivele pentru relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia sunt rele după ce liderii UE au nominalizat-o pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene şi au a ...

Dezastrul lui Biden! El pierdea alegerile și înainte de dezbaterea prezidențială
29/06/2024 08:55

Prestatia foarte slabă a presedintelui Joe Biden la dezbaterea cu Donald Trump a fost catalogată un dezastru pentru echipa de campanie a liderului democrat, care se confruntă cu sondaje de opinie defavorabil ...

Ciolacu pierde prezidențialele, pierde și PSD
29/06/2024 08:53

Ciolacu pierde prezidentialele, pierde si PSD. Sansele lui Marcel Ciolacu să ajungă presedintele Romaniei sunt incerte in acest moment. Nu poate scăpa de Geoană si Simion – Geoană ii fură voturile in p ...

Rusia reacționează dur la acuzațiile lui Biden: 'Al treilea război mondial ar fi putut începe deja, dacă Moscova ar fi urmărit dominația mondială'
29/06/2024 08:52

Afirmatiile presedintelui SUA, Joe Biden, referitoare la cel de-al treilea război mondial constituie o perfidie ieftină, a declarat presedintele Misiunii interetnice din Crimeea, Zaur Smirnov. In cursul dezb ...

Kremlinul se bazează pe Trump: Va înţelege, mai devreme sau mai târziu, propunerea de pace pentru Ucraina
29/06/2024 08:50

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat vineri că fostul preşedinte american şi actual candidat la Casa Albă, Donald Trump, va inţelege, mai devreme sau mai tarziu, că propunerea rusă d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei