Calificare istorică!
Dimensiune font:
* „Ce am trăit aici, în aceste jocuri, trăiești o dată în viață. Spun cu convingere, în istoria echipei naționale, suporterii nu au fost atât de implicați cum au fost acum. Pentru noi e cea mai mare preocupare să nu-i dezamăgim. Muncim, compensăm lucrurile pe care adversarii poate le au și noi nu. Cred că trebuie să fie mândri cu toții. E momentul, nostru, e seara României”, a declarat Edi Iordănescu, după partida cu Slovacia
România a reușit ceea ce părea imposibil în urmă cu câteva săptămâni: calificarea în optimile Campionatului European de Fotbal 2024. De la egalul de la București, cu Liechtenstein, din 7 iunie, când nimeni nu mai dădea vreo șansă de supraviețuire acestei echipe, până aseară, când aceiași jucători au câștigat, pentru prima dată în istorie, on grupă la un turneu final, n-au trecut decât 19 zile. Dar, așa le-a rânduit cineva pe toate și, pentru prima dată după aproape un sfert de secol, naționala ne-a adus prima mare bucurie într-un domeniu la care toată lumea are expertiza necesară de a pune lucrurile la punct.
Remiza contra Slovaciei, de aseară, a lăsat ușa istoriei deschisă unei echipe care are puterea de a schimba anumite mentalități în fotbalul românesc.
Să câștigi o grupă cu Belgia, Slovacia și Ucraina, la un turneu final, să coagulezi atâta dragoste necondiționată, să aduci lângă tine români de pe toate continentele, să-i faci să se simtă cu adevărat importanți, ca români, nu e puțin lucru. E maximul la care cineva poate spera, în materie de patriotism născut din iarba stadioanelor, crescut în tribune. Cei care au ieșit în stradă în 1994, la World Cup, pot depune mărturie!
Revenind la partida de aseară, contra Slovaciei, nu sunt foarte multe de spus. În istorie va rămâne calificarea, chiar dacă a venit în urma unei remize. O calificare care poate reprezenta descătușarea unei generații de excepție.
Deci, nici nu mai are prea multă importanță decă, în „optimi”, naționala va întâlni Olanda sau Slovenia... Important este că a ajuns aici și are drum liber și aripi către „mai sus”.
România – Slovacia 1-1
Au marcat: R.Marin (min. 37, din penalty), respectiv Duda (min. 24).
România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R.Marin (min. 86 Rus), M. Marin, Stanciu – Hagi (min. 67 Man), Drăguș (min. 67 Pușcaș), Coman (min. 58 Sorescu).
Rezerve neutilizate: H. Moldovan, Târnovanu, Alibec, Bîrligea, Cicâldău, Mihăilă, Mogoș, Nedelcearu, Olaru, Racovițan, Șut. Selecționer: Edi Iordănescu.
Slovacia: Dubravka – Pekarik (mn. 90+2 Gyomber), Vavro, Skriniar, Hancko – Duda (min. 90+2 Bero), Lobotka, Kuka – Skranz (min. 78 Duris), Strelec (min. 70 Bozenik), Haraslin (min. 70 Suslov).
Rezerve neutilizate: Benes, De Marco, Hrosovsky, Kosa, Obert, Ravas, Rigo, Rodak, Sauer, Tupta. Selecționer: Francesco Calzona.
„O reverență pentru suporterii echipei naționale de pretutindeni! Ce am trăit aici, în aceste jocuri, trăiești o dată în viață. Spun cu convingere, în istoria echipei naționale, suporterii nu au fost atât de implicați cum au fost acum. Pentru noi e cea mai mare preocupare să nu-i dezamăgim. Muncim, compensăm lucrurile pe care adversarii poate le au și noi nu. Cred că trebuie să fie mândri cu toții. E momentul, nostru, e seara României, se întâmplă să fie și Ziua Drapelului, e o bucurie în plus, suntem mândri că suntem români”, a declarat Edi Iordănescu, după partida cu Slovacia.
În urma acestui rezultat, dar și a remizei dintre Belgia și Ucraina (0-0), România a terminat pe primul loc în grupă, urmată de Belgia și Slovenia, toate cu câte 4 puncte, calificate în „optimi”. Ucraina, cu același număr de puncte, părăsește competiția.
Daniel LEONTE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau