Cercetător român la Cambridge: „Ar fi bine să-i vaccinăm cât mai repede pe cei vulnerabili"
Dimensiune font:
Mircea Iliescu este un tânăr cercetător român, afiliat al Universităţii Cambridge. El este surprins că România nu insistă mai mult pe cei vârstnici și pe bolnavii cronici la vaccinare, mai ales pe fondul pericolului reprezentat de noua versiune a virusului, extrem de activă în Marea Britanie, dar care se extinde. „Ar fi bine să-i vaccinăm cât mai repede pe cei vulnerabili. Nu am înţeles strategia cu vaccinarea lucrătorilor-cheie în acelaşi timp cu bătrânii şi cu bolnavii cronici. Practic, unii vor face vaccinul înaintea unor bătrâni care ar putea să moară dacă se îmbolnăvesc. Am văzut destul de multă linişte pe partea asta, nici în presă nu am văzut să se scrie suficient. Mă aşteptam la altceva şi de la noul guvern, au venit oameni mai reformişti, cu o vedere mai deschisă asupra lumii. Într-un fel, înţeleg, nu vrei să schimbi lucrurile brusc".
Mircea Iliescu, cercetător în genetică: Iliescu predă la institutul de educaţie continuă al universităţii cursuri de genetică şi diversitate umană din perspectivă genetică. Tot la Cambridge şi-a obţinut doctoratul în genetică umană şi evoluţie, iar înainte de asta studiase biologie moleculară la Edinburgh.
Sursa: Libertatea.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau