Cine va coordona campania națională de vaccinare anti-COVID
Dimensiune font:
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, duminică seara, că în campania de informare a populaţiei vor fi angrenaţi atât specialişti în domeniul medical, asociaţii profesionale şi asociaţii ale pacienţilor, dar şi lideri de opinie din mediul cultural sau artistic, atâta vreme cât vor dori să facă parte din această activitate de comunicare.
Valeriu Gheorghiţă a anunţat într-o emisiune TV că există deja un expert în comunicare care va coordona informarea populaţiei, iar comunicarea se va face prin mai multe mijloace.
Va exista o platformă comună în care fiecare persoană poate să găsească cele mai importante informaţii despre vaccinare şi despre tipurile de vaccinuri. De asemenea, pe lângă această platformă vor exista o serie de comunicatori, care sunt experţi în domeniul medical, asociaţii profesionale, inclusiv asociaţii de pacienţi, la care vor adera şi experţi din alte domenii şi lideri de opinie din alte domenii – mediul cultural, artistic, atâta timp cât doresc să facă parte din această activitate de informare, a spus medicul Valeriu Gheorghiţă.
Reamintim că vaccinarea se va face etapizat și va începe cu anumite grupuri de populație, stabilite pe criterii epidemiologice și medicale. Este vorba, într-o primă fază, de personal medical, de cei aflați în grup de risc, dar și de lucrători din sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizare de apă și alimente.
Medicul Valeriu Gheorghiță are 38 de ani, a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș și a obținut titlul de doctor în Științe medicale în 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecțioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel. Rezidențiatul a făcut Spitalul ”Matei Balș”. Din 2012 lucrează la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr Carol Davila”, mai întâi ca medic specialist Boli Infecțioase și apoi ca medic primar. Din 2016 este asistent universitar, informează Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau