Coronavirus în România: Scădere a cazurilor zilnice de COVID-19 / 816 pacienți la ATI
Dimensiune font:
5.602 cazuri de COVID-19 și 67 de decese, dintre care 2 anterioare, au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, potrivit datelor oficiale de vineri.
Bilanțul este în scădere față de zilele precedente.
Joi au fost înregistrate 5.953 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 114 decese, dintre care 9 anterioare.
Miercuri au fost raportate 6.832 de cazuri de cazuri de COVID-19 și 90 decese, dintre care 1 anterior.
Marți numărul cazurilor era de de 8.461, iar al deceselor de 164, dintre care 18 anterioare.
816 pacienți la ATI
În total, până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.760.332 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 113.193 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.555.390 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.360, cu 314 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 816 persoane, cu 32 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 816 pacienți internați la ATI, 734 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 295 sunt minori, 289 fiind internați în secții, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, similar cu ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.493.803 teste RT-PCR și 8.755.710 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.985 de teste RT-PCR (7.661 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.324 la cerere) și 32.132 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 92.065 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.818 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.256 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 38 de persoane.
67 de decese din care 51 la pacienți nevaccinați
Până astăzi, 63.849 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 67 decese (36 bărbați și 29 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Dintre cele 67 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent
Din totalul de 67 pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau