Cum să te protejezi de caniculă. Semnalele corpului care trebuie să te îngrijoreze
Dimensiune font:
Temperaturile din România depășesc deja 30 de grade Celsius de o lungă bucată de timp, iar meteorologii anunță că luna iulie va fi caniculară.
Căldura este periculoasă, la fel și expunerea la soare, iar populația trebuie să fie precaută, în special persoanele care suferă deja de anumite boli.
În primul rând, este important să vă dați seama când corpul vă transmite că s-a supraîncălzit.
Semnalele care trebuie să ne îngrijoreze
Crampele musculare
Apar de regulă dacă faceți mișcare fizică la temperaturi ridicate. Prin transpirație se pierde sare, astfel că apar crampele. Este și un semn al deshidratării. Cei mai afectați mușchi sunt cei de la nivelul gambelor, brațelor, abdomenului și spatelui.
Epuizarea termică
Este o formă moderată de supraîncălzire care se dezvoltă în decursul a câteva zile. Apare ca urmare a expunerii la temperaturi ridicate, umiditate crescută, efort fizic și deshidratare. Dacă nu luați măsuri, puteți intra în șoc termic.
Insolația sau șocul termic
Este cea mai gravă formă și reprezintă o urgență medicală. Șocul termic reprezintă supraîncălzirea corpului la o temperatură de peste 40°C în decurs de 10-15 minute. Netratat, poate duce la afectarea rapidă a creierului, inimii, rinichilor și mușchilor. Dacă nu ajungeți la medic în timp util, există inclusiv riscul decesului.
Categoriile persoanelor vulnerabile
Cele mai vulnerabile persoane sunt sugarii, copiii care au mai puțin de patru ani, persoanele care au peste 65 de ani, dar și oamenii diagnosticați cu boli cronice sau obezitate.
Recomandări în timpul caniculei
Inspectoratele pentru Situații de Urgență recomandă populației să ia următoarele măsuri în caz de caniculă:
- Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
- Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- Ventilatoarele nu trebuie să folosite dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius;
- Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
- Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
- Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
- Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
- Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
- O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
- Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
- Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
- Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate. Recomandări pentru sugari și copii mici
- Asigurarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldura, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
- Sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă;
- Se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită;
- Copilul va fi imbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale din fibre naturale comode;
- Nu va fi scos din casă decât în afără perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu pălărie pe cap;
- Copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete si foarte bine spălate;
- Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzator cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casa fără adaos de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool;
- La cel mai mic semn de suferinţă al copilului sau mamei, aceştia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică;
- Atenţie deosebită se va acorda condiţiilor de igiena atât pentru copil cât si pentru mama. Copilul va fi ţinut cu hainuţe sau scutece curate şi uscate;
- Copiilor preşcolari li se vor face duşuri cu apă la temperatura camerei.
Recomandări pentru vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice
- Asigurarea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
- hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, Ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi;
- Alimentaţia va fi alcătuită predominat din legume şi fructe proaspete;
- Se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice functionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile;
- Este interzis consumul de alcool şi cafea in timpul caniculei;
- Se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoară din din fibre naturale, precum şi pălării de protecţie pe cap;
- Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
- Menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3 – 4 duşuri pe zi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau