Migdalele ajută la sănătatea inimii
Dimensiune font:
Native climatului mediteraneean, migdalele sunt recunoscute pentru beneficiile asupra sănătății inimii, fiind un aliment extrem de sănătos și versatil. Ca multe alte nuci, migdalele au un conținut ridicat de grăsimi, însă nu este vorba despre grăsimile dăunătoare organismului, ci despre grăsimile mononesaturate și polinesaturate. Multe studii sugerează că aceste tipuri de grăsimi, specifice dietelor mediteraneene, au un impact pozitiv asupra sănătății inimii.
Cercetările sugerează că un consum zilnic echilibrat de migdale și alte tipuri de nuci poate reduce nivelurile lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL colesterol sau colesterolul posibil patogen), care joacă un rol major în acumularea de depozite numite plăci la nivelul arterelor și poate crește HDL-colesterolul (colesterolul care protejează inima). Consumul de migdale reduce riscul de a dezvolta cheaguri de sânge, ceea ce poate duce la un atac de cord și la moarte. Cantitatea potrivită de migdale este de aproximativ 28-30 de grame și asigură 160 de calorii. De asemenea, migdalele te pot ajuta să te menții în formă, cele 28 de grame asigurând 6 grame de proteine.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau