Sute de părinți s-au opus măsurării greutății și înălțimii copiilor pentru un studiu. Motivul invocat de aceștia
Dimensiune font:
Sute de părinţi din Alba s-au împotrivit măsurării greutăţii şi înălţimii copiilor lor în cadrul activităţilor derulate pentru un studiu de evaluare a stării de nutriţie a celor mici realizat la nivel naţional, o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că acţiunile derulate în judeţ în cadrul unui program de supraveghere a obezităţii în colectivităţile de copii au fost perturbate de refuzul părinţilor de a-şi da acceptul pentru activităţile respective.
„Premergător activităţilor derulate de către asistenţa medicală şcolară, părinţilor elevilor li s-a cerut să completeze un chestionar şi, implicit, să-şi exprime sau nu acordul pentru măsurarea copiilor, respectiv înălţime, greutate. Practic, să avem o încadrare, un indice de masă corporală. (...) Ei bine, noi ne-am lovit de un refuz. Undeva între 30 şi 40% dintre părinţi au refuzat acest lucru. Au completat chestionarul, dar nu şi-au exprimat acordul ca să-i putem măsura şi cântări pe copii”, a declarat Alexandru Sinea.
Întrebat cum au motivat părinţii refuzul, acesta a precizat că cei mai mulți părinţi „au spus că ei nu doresc ca Uniunea Europeană să facă statistici sau teste pe baza copiilor lor”.
Sinea a menţionat că e vorba de sute de părinţi, inclusiv din municipiul reşedinţă de judeţ.
„Dacă în mediul rural, probabil că informaţia a ajuns mai greoi sau a fost percepută puţin mai greu, surprinzător a fost că şi în mediul urban, chiar la şcoli cu prestigiu din Alba Iulia, am întâmpinat refuzuri din partea părinţilor”, a spus directorul executiv al DSP Alba.
El a explicat că e o acţiune normală, prin care se are în vedere şi realizarea unor statistici şi, acolo unde este cazul, să fie date şi indicaţii părinţilor cu privire la alimentaţia sănătoasă, în condiţiile în care sunt multiple cauze de morbiditate provocate de obezitate.
Studiul în cauză urmăreşte să monitorizeze tendinţele în ceea ce priveşte supraponderalitatea şi obezitatea în rândul elevilor, cu scopul identificării de acţiuni pentru a răspunde acestei probleme de sănătate publică. El se desfăşoară în cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate, în coordonarea Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi a şcolilor.
„Metodologia de desfăşurare a studiului include informarea şi obţinerea consimţământului informat din partea părinţilor copiilor participanţi la studiu. Aceştia primesc prin intermediul şcolilor în care sunt înscrişi copiii un formular pentru exprimarea consimţământului informat care conţine informaţii privind studiul şi formularul de înregistrare a familiei, urmând să le restituie completate, fără a fi necesară menţionarea numelui copilului.
Procedurile sunt necesare pentru a informa corect părinţii despre studiu şi pentru a respecta confidenţialitatea datelor. (...) Datele obţinute în studiu sunt anonimizate, urmând să fie prelucrate în scop statistic pentru stabilirea prevalenţei supraponderalităţii şi obezităţii la copii”, se arată în informarea privind evaluarea stării de nutriţie a copiilor din ciclul primar, publicată pe site-ul INSP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau