Situație absurdă: un bloc de 10 etaje, construit ilegal într-un părculeț dintre blocuri, nu poate fi demolat deși există o sentință pentru asta de 5 ani
Dimensiune font:
Blocul de 10 etaje, construit în baza unei autorizații emise ilegal, pe strada Luncșoara, într-un părculeț dintre blocuri, nu a fost demolat nici până azi deși există sentință de demolare, definitivă, încă din 2018. Primarul Radu Mihaiu spune că instanța a stabilit ca demolarea să fie făcută de către dezvoltator, Primăria Sectorului 2 fiind pârâtă în proces, alături de acesta. Cum dezvoltatorul nu demolează blocul, fiindcă asta costă mult, Primăria ar trebui să meargă în instanță, ca să-l demolaze. Acest lucru nu mai este posibil deoarece titlul de proprietate al terenului a fost anulat și este neclar dacă terenul se întoarce în domeniul public sau rămâne proprietate privată.
„Blocul construit ilegal pe strada Luncșoara este într-o situație juridică aparte, respectiv, el a primit o autorizație de construire de P+10 într-o zonă în care avea dreptul să fie P+2. Este de spus că această autorizație a fost emisă în 2014 și a fost atacată de Prefect în instanță. Procesul a fost câștigat definitiv de către Prefectură în 2018, autorizația de construire a fost anulată. Între momentul atacării autorizației, când constructorul era la P+4 și momentul finalizării procesului, acest bloc a ajuns la P+10”, a explicat primarul Radu Mihaiu pentru HotNews.ro.
Decizia instanței stabilește ca demolarea să fie făcută de către proprietar și evident proprietarul nu are niciun interes să-l demoleze. Blocul ar putea fi demolat de Primăria Sectorului 2, apoi instituția să-și recupereze banii de la proprietar. Primarul Radu Mihaiu spune însă că acest lucru este foarte complicat, deoarece Primăria este pârât în proces alături de dezvoltator, fiindcă a emis autorizația de demolare nelegală, iar un principiu de drept nu ar permite ca un pârât să se îndrepte împotriva altui pârât.
„Prin decizia instanței asupra autorizației de construire, demolarea a fost pusă în sarcina dezvoltatorului, nu a Primăriei de sector. Ca regulă generală, Primăria nu poate cheltui bani publici în cazul în care obligația este a altcuiva. Există excepții la această regulă, atunci când Primăria poate executa silit un proprietar, urmând să-și recupereze cheltuiala de la acesta.
Doar că există și excepții la excepții: un pârât nu poate executa silit un alt pârât. Iar Primăria Sectorului 2 a fost și ea pârât în procesul de anulare a autorizației de construire, ca emitent al documentului. Ceea ce înseamnă că Primăria de sector nu poate utiliza, în acest caz, procedura de executare silită”, a explicat Radu Mihaiu.
Și, ca situația să fie și mai complicată, anul trecut instanța a anulat titlul de proprietate prin care terenul pe care s-a construit blocul a fost pus în posesie. Teoretic, terenul trebuie să se întoarcă în domeniul public, practic, imobilul a fost vândut de mai multe ori, iar pentru anularea actelor de vânzare-cumpărare trebuie procese separate, iar ultimii cumpărători ar putea demonstra că au fost de bună-credință.
„Tinând cont de faptul că titlul inițial de proprietate asupra terenului a fost anulat definitiv de instanță, dar, înainte de anularea definitivă, fusese obiectul mai multor vânzări succesive, pașii de rezolvare s-au complicat și mai mult. În primul rând, Prefectura sau Primăria generală (singurele care au calitate procesuală) trebuie să urmărească în instanță anularea actelor subsecvente de vânzare-cumpărare. Acestea nu au fost automat anulate de decizia instanței asupra titlului inițial, ci trebuie anulate într-un proces separat”, a explicat Mihaiu.
După ce se lămurește situația juridică a terenului, există două căi ca blocul să fie demolat:
- În cazul în care instanța anulează vânzările subsecvente și terenul devine proprietate a statului, blocul poate fi demolat prin dispoziție de primar, cum au fost chioșcurile de la metrou.
- În cazul în care instanța decide că ultimul cumpărător a fost de bună-credință și terenul rămâne proprietate privată, poate fi inițiată o procedura de desființare a unei construcții ilegale aflată pe proprietate privată, procedura care, în instanță, poate dura și ea ani de zile.
„Dar ambele acțiuni pot fi inițiate numai după clarificarea situației juridice a terenului, clarificare pe care o poate face fie Prefectura, fie Primăria generală, prin anularea vânzărilor subsecvente. Din câte cunosc, o astfel de acțiune nu a fost inițiată”, a explicat primarul.
Prefect: „Singura problemă este cu recuperarea fondurilor”
Am întrebat și la Prefectura București, dacă poate să demoleze clădirea și care ar fi soluția legală ca să o demoleze Sectorul 2.
Prefectul Rareș Hopincă spune că Prefectura nu poate face niciun demers pentru demolarea clădirii deoarece nu are acest lucru în atribuții.
„Prefectura nu are mecanisme pentru a face lucrări de construcții. Prefectura are un rol bine stabilit de lege de control de legalitate. Noi putem cere ISC-ului verificarea anumitor autorizații, putem verifica de legalitate anumite acte. De demolare a construcțiilor nu avem atribuții”, a explicat Hopincă.
Prefectul este de părere că Primăria Sectorului 2 poate face lucrările de demolare apoi să recupereze banii de la dezvoltatorul imobiliar.
- „Instanța, atunci când decide cu privire la anularea unei autorizații de construire, decizia este opozabilă părților, dar și administratorului Sectorului, în speță primarului. Primarul nu trebuia să demoleze în calitate de pârât construcția, ci în calitate de administrator al Sectorului. Legea 50, la articolul 32, spune: „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal”.
- Aici suntem noi, pe speța asta. Prin puterea conferită de lege, Prefectul a sesizat instanța, instanța a decis anularea autorizației și desființarea construcției. La articolul 33, alin 3 spune că: „În cazul nerespectării termenelor limita stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate”.
- Depinde ce scrie în hotărârea instanței, dacă dă sau nu un termen în care proprietarul să demoleze clădirea. Dacă nu dă acest termen, soluția este un nou litigiu în care Primăria să ceară un termen în care investitorul să demoleze, dacă nu să facă administrația publică demolarea, cu recuperarea banilor de la vinovat. Singura problemă este cu recuperarea fondurilor, în toată țara Primăriile se feresc să demoleze imobile pentru că nu știu de unde își vor lua banii, dar legea te protejează.”, a explicat Prefectul Capitalei.
Prefectul spune că litigiul prind terenul nu poate opri demolarea clădii pentru care există o hotărâre definitivă de demolare.
Dumitru Dobrev, avocat specializat pe litigii pe dreptul urbanismului, este de părere că după ce se tranșează litigiile privind proprietarul terenului, soluția ar fi ca Primăria Sectorului 2 să ceară într-un alt proces demolarea clădirii.
„După ce se clarifică în instanță regimul de proprietate al terenului, dacă acesta va rămâne în proprietate privată, soluția pentru demolarea blocului de 10 etaje este un nou proces la Judecătoria Sectorului 2, pe cale civilă,Primăria Sectorului 2 să ceară demolarea, argumentând că, chiar și în situația în care a fost pârât în primul proces, nu s-a executat acea hotărâre de demolare în sarcina dezvoltatorului și ca urmare, primarul, în baza atribuțiilor sale de primar al Sectorului 2, care veghează la respectarea regulilor de urbanism pe raza Sectorului 2 și să nu fie clădiri neautorizate, să ceară instanței permisiunea de a demola, apoi să-și recupereze banii de la dezvoltator. Este clar că dacă acel imobil nu a putut intra în legalitate în 5 ani de zile, nu va putea nici de acum încolo. Clădirea nu poate rămâne așa, proprietarul nu o poate intabula, deci nu putem rămâne în situația asta, iar justiția trebuie să ia act de asta. Procesul va dura, dar instanța poate decide ca Primăria să demoleze clădirea, apoi să recupereze banii de la dezvoltator”, a explicat Dumitru Dobrev pentru HotNews.ro.
Lupta în instanță pentru spațiul verde din Aleea Luncșoara
La presiunea cetățenilor din zonă, care au rămas fară parc, Prefectura București a atacat în 2014, în instanță, autorizația de construire a blocului, pe motiv că a fost emisă ilegal de Primăria Sectorului 2, condusă la vremea respectivă de primarul Neculai Onțanu. În 2018, instanța a anulat definitiv autorizația, pe motiv că a fost emisă ilegal, și a stabilit ca blocul să fie demolat pe cheltuiala celui care l-a construit. Însă clădirea este în picioare și azi. Blocul de 10 etaje nu a fost finalizat și nici nu este locuit, fiind la roșu.
Decizia Curții de Apel a confirmat decizia Tribunalului București din 11.10.2016 care stabilea că:
”Anulează certificatul de urbanism nr. 341/26L/08.04.2013 şi autorizaţia de construire nr. 403/21L/05.08.2013 emise de Primarul Sectorului 2. Obligă pârâţii persoane fizice DICU IONELA LAURA, DICU EDWARD CONSTANTIN şi CHIRIAC MIHAI VALENTIN la desfiinţarea pe proprie cheltuială a construcţiilor edificate în baza actelor administrative anulate”.
În 2021 cetățenii din zonă au inițiat o petiție online prin care cereau demolarea blocului.
”Este timpul restabilirii legalitatii si normalitatii in cazul imobilului ridicat, cu incalcarea flagranta a legii, la adresa Aleea Luncsoara nr. 2B, sector 2, Bucuresti. Demersurile intreprinse in trecut de Prefectura Municipiului Bucuresti au avut ca rezultat anularea autorizatiei de construire si instituirea obligatiei de demolare a respectivului imobil, stabilite prin hotarararea defintiva nr. 1121/26.02.2018 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-A CAF. Mai mult, prin decizia civila nr.1928/11.06.2019 a Tribunalului Bucuresti, s-a incuviintat executarea silita a debitorului Dicu Edward Constantin in vederea desfiintarii constructiei ilegale in cauza”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau