Cum arată viața și „viciile” când ieși la pensie în Europa: trei pensionari din România, Italia și Elveția povestesc pe ce își cheltuiesc banii

 De ce sunt mulți pensionari români atât de triști și cum se trăiește la pensie în alte țări europene? Am încercat să răspund la aceste întrebări cu ajutorul a trei pensionari, din România, Elveția și Italia, a unui analist economic și a unui antropolog.

Am 25 de ani, iar duminică voi merge, din nou, la Gara de Nord ca să-mi ridic de la naș pachetul trimis de părinți. Mă dau studentă fiindcă mi-e rușine că încă mai depind de borcanele cu zacuscă de la ai mei. Nu m-am temut niciodată de moarte, ci de bătrânețe. Dar nu de bătrânețea mea, ci a părinților mei. Ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge la vârsta la care eu ar trebui să le trimit pachete cu mâncare? Voi fi eu în stare să am grijă de părinți, așa cum au ei grijă de mine acum? Iar dacă eu nu voi putea, atunci cum îi va ajuta România?

Recunosc că mă îngrijorează perspectiva pensionării celor dragi. Imaginea pe care o am în minte despre acest eveniment este cea a bătrânilor cu fețe triste, îmbrăcați sărăcăcios, pe care-i văd prin mijloacele de transport în comun, trăgând un cărucior după ei, cu alimente ieftine cumpărate din piață.

Pensionarul român mediu are, în general, destul de puține lucruri de făcut: merge la piață și la farmacie (dacă mai poate), se uită la televizor, poate mai iese în parc cu vreun nepoțel (dacă are). Și din nou, se uită la televizor. Să mă ierte excepțiile. 

Cu gândul la viitorul apropiat al părinților mei și la această imagine deprimantă m-am apucat să fac niște cercetări. Să aflu de ce este atât de sărac și trist pensionarul român? Dar, mai ales, am vrut să văd cum trăiesc pensionarii din altă țări. Cum își petrec viața, după retragerea din activitate. Oare și ei tot la fel de triști sunt?

Mai întâi câteva date statistice:

Câți pensionari sunt în România și cât câștigă aceștia în medie

În trimestrul IV al anului 2021 numărul pensionarilor din România a fost de 5,058 milioane de persoane, în scădere cu 15 mii persoane faţă de trimestrul precedent, potrivit INS. Dintre aceștia, numărul mediu al celor care au beneficiat de asigurări sociale de stat a fost de 4,6 milioane persoane, în scădere cu 9 mii faṭă de trimestrul precedent. 

Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1679 lei. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1608 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,9% (comparativ cu 53,4% în trimestrul precedent).

O scurtă întoarcere în timp: cum și cine a inventat pensia?

Oamenii s-au obișnuit cu sistemele publice de pensii pentru limită de vârstă ca parte a rețelei lor de siguranță socială. Este greu de crezut că în viitorul apropiat ar putea exista un alt sistem de asigurare a nevoilor persoanelor în vârstă în afară de cel actual, care a dat rezultate.

La scara umanității, pensia a fost inventată relativ recent. În 1881, conservatorul Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, a prezentat Reichstagului o idee radicală: un sprijin financiar guvernamental pentru membrii mai în vârstă ai societății. Cu alte cuvinte, pensionarea.

Ce se întâmpla înainte? Ei bine, oamenii nu se pensionau.

După implementarea acestei idei, Germania avea să creeze un sistem de pensionare, care să se ocupe de cetățenii de peste 70 de ani - dacă trăiau atât de mult.

Acum, la 140 de ani distanță, am mers puțin prin Europa (virtual desigur), ca să văd cum se raportează oamenii în vârstă la pensie și la pensionare. Am discutat cu pensionari din trei țări despre veniturile lor lunare și cum își distribuie resursele financiare.

Viața și viciile unui pensionar din Elveția

Pensionari în Elveția.  

În Elveția, am găsit un fost profesor care a fost dispus să-mi împărtășească, pe scurt, cum trăiește din pensie și ce activități zilnice are. Valdo locuiește în Locarno, un oraș din sudul Elveției, amplasat pe malul lacului Maggiore, la poalele Alpilor, într-o zonă unde se vorbește limba italiană.

Valdo mi-a spus că pensia lui a fost calculată pe baza unui procent din ultimul salariu: „Acesta era vechiul sistem de pensii pentru funcționarii publici și profesorii din școlile de stat din cantonul Ticino (un canton elvețian vorbitor de limbă italiană).

În Elveția, politica educațională este stabilită diferit în funcție de fiecare canton în parte datorită sistemului pe care îl numim federalism”, mi-a explicat Valdo.

Cu toate astea, sistemul de calcul a pensiei s-a schimbat de atunci: „În urmă cu aproximativ zece ani ( din fericire, după ce m-am pensionat) acest lucru s-a schimbat și pensiile sunt calculate pe baza a ceea ce angajatul și angajatorul au contribuit la fondul de pensii în timpul carierei, ceea ce va duce la o pensie mult mai puțin generoasă pentru noile generații de profesori și funcționari publici”, mi-a mai spus pensionarul elvețian.

Mai departe, l-am rugat pe Valdo să-mi explice cum își distribuie lunar veniturile din pensie. Schematic, bugetul acestuia arată cam așa:

Vârsta: 78;

Profesie: profesor de liceu;

Mediu: urban;

Tip locuință: locuință proprie/ bloc;

Vârsta pensionării: 60 de ani;

Cuantumul pensiei: 6000 de franci elvețieni, adică 5700 de euro sau 28.000 lei;

Pensie medie în Elveția: 1850 franci elvețieni/ 1790 euro;

Cheltuieli lunare (în euro):

• 485 asigurare de sănătate;
• 390 pentru întreținerea apartamentului;
• 190 de abonamente (internet, sală de gimnastică, etc...);
• 1160 impozit pe venit;
• 1450 alimente: în mare parte mâncare organică;
• 580 pentru întreținerea mașinii;
• 970 pentru „vicii” (l-am întrebat pe Valdo ce înseamnă mai exact „vicii”, mi-a răspuns sec „lady friends”. Nu știu dacă a vorbit serios, dar în orice caz prostituția este legală în Elveția. Nu am cerut alte detalii).

Total cheltuieli lunare: 5225 euro/ 25.828 lei. Din venitul său lunar, pensionarul din Elveția rămâne lunar cu aproximativ 500 de euro/ 2470 lei pe care îi economisește.

Cum trăiește un pensionar din Italia care a fost poștaș

Pensionare din Italia.  

După ce am văzut cum își structurează cheltuielile un pensionar elvețian, acum să vedem cum îmbătrânesc italienii. În acest sens am sta de vorbă cu Lorena care locuiește în San Lorenzo a Merse, un sat din Toscana cu o populație până în 200 de locuitori.

Vârsta: 85;

Profesie: poștaș;

Mediu: rural;

Tip locuință: locuință proprie/ casă;

Vârsta pensionării: 67 de ani;

Cuantumul pensiei: 2600 euro;

Pensia medie în Italia: 1285 euro;

Cheltuieli lunare (în euro):

• 1070 personal îngrijire;
• 50 medicamente;
• 480 întreținere casă;
• 280 facturi și abonamente;
• 385 alimente.

Total cheltuieli lunare: 2265 euro, adică 11.200 lei. Din venitul lunar, pensionarul din Italia rămâne cu 335 euro, adică 1655 lei.

Pensionarul (nespecial) din România care cheltuiește, de regulă, exact atât cât primește

În România, am discutat cu Nicolae în vârstă de 75 de ani. Nicolae locuiește în București și spune că nu obișnuiește neapărat să tragă după el un cărucior în timp ce se duce la piață. În schimb, are pe umăr o cameră de fotografiat cu care sfidează pensionarea.

Vârstă: 75 ani

Profesie: inginer, profesor;

Mediu: Urban;

Tip locuință: proprie/ bloc;

Vârsta pensionării: 65 ani;

Cuantumul pensie: 2346 lei;

Pensie medie România: 1679 lei.

Cheltuieli lunare (în lei):

• 500 întreținere bloc;
• 650 facturi;
• 700 alimente;
• 200 medicamente;
• 300 timp liber/ hobby-uri. Total cheltuieli lunare 2350 lei. Din venitul lunar, pensionarul din România nu rămâne cu nimic. În cel mai bun caz, pentru că există și varianta în care să iasă pe minus.

Analist economic: „Nu e important că pensia este mică, e important ce poți să cumperi cu ea”

Pensionară din România.  

Din această comparație schematică între cei trei pensionari, lucrul care îți sare în ochi de la o poștă este diferența de venituri (nu că ar fost neapărat o surpriză). Pentru mai multe detalii însă referitoare la sistemul de pensii din România am stat de vorbă cu macroeconomistul Laurian Lungu.

De ce este pensia din România așa mică?

Laurian Lungu: „Nu e important că pensia este mică, e important ce poți să cumperi cu ea. Pensia reflectă puterea medie de cumpărare din țara respectivă. Primul aspect atunci când vorbim despre pensii este să urmărim nivelul mediu salarial din țara respectivă. Pensiile sunt contribuții din salarii. Dacă facem o comparațiile cu Occidentul, când salariile sunt mai mari și pensiile o să fie mai mari.

Al doilea aspect este legat de situația economică trecută. România a trecut printr-o transformare economică profundă în anii 90 și 2000. Pentru cei care au muncit atunci, situația a fost mai dificilă economic. Contribuțiile care au fost plătite atunci au fost mai mici decât într-o economie stabilă, de aici se reflectă valoarea pensiilor actuale.”

Câți angajați plătesc pensia unui pensionar?

„Pentru a afla câți angajați plătesc pensia unui pensionar trebuie să facem raportul dintre numărul de salariaților activi și numărul pensionarilor.”

Conform Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, numărul salariaților activi la 30 aprilie 2022 - 5.680.814, împărțind acest număr la 5.058.000 (numărul de pensionari în trimestrul IV al anului 2021, conform INS). Raportul: 1,12 angajați plătesc pensia unui pensionar din România (în medie).

Cum vor evolua pensiile în România?

Începând din anul 2008 a fost implementat un sistem de pensie organizat pe trei piloni. Pilonul I, vechiul sistem de pensii de stat, obligatoriu. Pilonul II, pensia privată obligatorie, care este reținută automat din salariul brut și este administrată privat. Pilonul III, pensia privată facultativă.

„Trebuie observată situația demografică. Vin generații din spate care o să plătească o parte din pensii. Mai mult, în următoarele decade o să intre la pensie cei care au cotizat la Pilonul II. Fondul de pensii prezintă rapoarte trimestriale, poți monitoriza singur capitalul, așa că poți să vezi exact câți bani ai economisit până acum.”

Cât de mult le pasă românilor de pensia lor?

„Ar trebui să fie de interes pentru fiecare să știe ce se întâmplă cu banii lui. Atunci când aplici pentru un job ne interesează salariu. Cred că e de interes să afli care este salariul tău brut și care sunt celelalte beneficii pe care le ai. Pensia este un beneficiu. Mai ales când astăzi o parte din salariul brut se duce în pilonul 2.

Când primești fluturașul de salariu vezi acolo unde se duc banii tăi. E o responsabilitate proprie să-l intereseze cum îi sunt retribuiți banii. Acest lucru ține cont de o educație individuală.”

Mai crește vârsta de pensionare?

„În planul național de redresare și reziliență (PNRR) este prevăzută o reformă a sistemului de pensie. Obiectivul pentru finalul acestui an este să avem o lege a pensiilor. Acolo sunt discutate diverse scenarii. Ar putea fi schimbată vârsta de pensionare. Aceasta ar putea să crească după 2030.

Sunt mulți pensionari care rămân activi economic. Această este o decizie personală, însă acum, când este o penurie de forță de muncă este o decizie personală foarte bună.”

În concluzie, de ce sunt atât de triști pensionarii din România? Este exclusiv o problemă de bani?

Cu toate că factorul financiar pare factorul decizional în tristețea pensionarilor din România, nu acoperă toate dimensiunile problemei. Pentru a descoase „hainele grele” ale bătrâneții românești, am discutat și cu antropologul Radu Umbreș.

De ce sunt pensionarii din România așa triști?

Radu Umbreș: Sunt mai multe motive. Primul și cel mai evident este cel economic. Pensiile din România sunt la un nivel scăzut din mai multe motive complexe (diferențele dintre nivelul de cotizare de-a lungul vieții și puterea de cumpărare actuală, inegalitățile din sistemul de pensii, numărul ridicat de pensionari din agricultură cu pensii foarte mici).

Dar mai există și alte mecanisme socio-culturale. Spre deosebire de alte țări din vest, bătrânețea în România este un stagiu al vieții în care individul este strâns legat de familie sau de alte rude, cu o autonomie redusă, și cu scopuri personale dedicate altora (creșterea nepoților, de exemplu).

Dată fiind structura tradițională de familie, bătrânii nu rămâneau singuri, ci parte a unei gospodării alături de copii și alți descendenți. Schimbările socio-demografice (cum ar fi migratia rural-urban sau internațională, transformarea familiilor spre familii nucleare) au dus la un număr ridicat de pensionari care locuiesc singuri, departe de copii, și fără a mai avea un rol social bine definit.

Nu avem încă din România o reprezentare a vieții autonome și împlinite a bătrânilor, și nici mijloacele necesare pentru a o realiza. În afara televizorului și a unor forme de socializare personale (cu rude, prieteni), bătrânețea vine cu o imagine a sfârșitului, a inactivității, a ieșirii din viața societății.

Există cluburi sau activități pentru bătrâni, dar acestea sunt puține și destul de slab frecventate. Fericirea bătrânilor devine astfel puternic dependentă de existența și împlinirea trăită de copii, fără a mai exista niște scopuri sau idealuri proprii.

Ce înseamnă din punct de vedere social faptul ca nu avem grijă de bătrânii noștri?

Înseamnă că suntem, într-o mare măsură, o societate axata pe prezent, în care recunoașterea socială, respectul, însemnătatea sunt strâns legate de ceea ce poți face în acest moment, resursele pe care le ai, capacitatea de a oferi beneficii altora, indiferent de ce s-a întâmplat în trecut.

Această uitare a trecutului se transformă și într-o ignorare a viitorului, tot ceea ce contează este un prezent în perpetuă schimbare, fără un sens al continuității și al solidarității între generații.

De ce ne interesează pe noi, restul, că bătrânii noștri sunt triști?

Din două motive. Unul este cel al solidarității sociale: societatea noastră trebuie judecată după modul în care îi tratam pe cei mai vulnerabili dintre noi. În al doilea rând, ar trebui să ne uităm la bătrânii de astăzi și să ne dăm seama ca sunt o imagine a viitorului nostru, iar modul în care îi tratăm este o proiecție a modului în care vom fi tratați noi înșine.

Nu putem stopa (încă) bătrânețea, dar putem să-i schimbăm alura negativă. Până ce știința o să reușească să ne criogeneze și să ne facă potențial nemuritori, solidaritatea pentru condiția bătrâneții ar putea să fie o mângâiere. Pensionar în România nu trebuie să fie o patologie, iar dacă este, cred că am putea cu toții să devenim curatori.