Nou record la prețul energiei în România: Germania și Franța plătesc de 2 ori mai puțin
Dimensiune font:
Prețul orar al energiei electrice tranzacționate pe piața pentru ziua următoare (PZU), operată de OPCOM, a atins un nivel de 3.800 de lei/MWh, în urma închiderii accidentale a unei unități a centralei nucleare de la Cernavodă, a cărei resincronizare la sistemul național a fost amânată deja de 4 ori, și a producției scăzute de energie regenerabilă.
Prețul mediu pe întreaga zi de miercuri a fost cel mai ridicat din UE, de 190 euro/MWh (943,7 lei/MWh), doar Bulgaria mai înregistrând un preț similar. Comparativ prețurile din Franța și Germania sunt de 2 ori mai reduse, 89, respectiv 96 euro/MWh.
Piața spot de energie din România, pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu aproximativ 40% din consumul intern net, a fost de departe cea mai scumpă din UE de la începutul trimestrului al treilea 2024 și până în prezent, prețul mediu al energiei tranzacționate pe platforma operată de OPCOM fiind de 135,75 euro/MWh, de aproape 3 ori mai ridicat decât cel înregistrat în Franța, unde prețul mediu a fost de 48,9 euro/MWh, relevă analiza.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau