Botoșăneanul nostru e mai manager decât botoșăneanul lor!
Dimensiune font:
Zic unii că mersul târâitor al gingașei echipe de fotbal din capitala Moldovei ar avea la origini blestemul unui președinte căzut recent în dizgrațiile cârmacilor urbei. Alții, ceva mai informați, spun că problemele cad din nepriceperea celor ce se delectează cu joystick-ul clubului... Realitatea, însă, e că nici unii, nici alții, nici antrenorii, nici conducătorii, nici politicienii și nici măcar ultrașii absenți de prin peluze nu au atâta forță câtă e necesară pentru deblocarea psihicului labil al jucătorilor.
Și chiar dacă ne tot promite, de câteva luni, antrenorul Leo Grozavu, că intrăm pe drumul cel bun, echipa orbecăie încă, așteptând cu disperare să se întâmple ceva. De fapt, nu putem nega că nu s-ar zări măcar luminița de la capătul tunelului, în ciuda rătăcirii generale. Dar asta e altă idee și nu se cade să le amestecăm pe toate într-o zi de 13!
Ideea e că luni după-amiază, de la ora 18,30, în Copou, Poli Iași va încerca să-i lase pe vecinii din Botoșani fără victorie în campionat, cu „lanterna roșie” la gât, afundată și mai mult în problemele pe care, se pare, nu reușește să le stăpânească.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Botoșani!
Nu că la Iași ar merge toate ca pe roate, dar Poli are, cel puțin la nivelul lotului, un soi de liniște eternă. O liniște pe care botoșăneanul nostru, Cornel Șfaițer, știe s-o gestioneze mult mai bine decât botoșănenanul lor, Valeriu Iftime. Și s-a văzut clar că, indiferent de presiunea rezultatelor sau a tribunelor, a datoriilor financiare sau chiar a stakeholderilor, Șfaițer a găsit mereu gaura pe unde să bage piciorul în prag.
A stins supărarea tribunelor cu o simplă discuție, a eliminat din fașă presiunea înfrângerilor de acasă, aruncând pe cârbunii încinși ai disperării generale optimismului său proverbial, ultra-liniștitor, a continuat să elimine îndoielile apărute la nivelul lotului cu transferuri mereu surprinzătoare. N-a ridicat niciodată din umeri la problemele din club - și n-au fost puține! - ci a luat decizii cu adevărat inspirate.
De cealaltă parte, la Botoșani, vechiul său prieten Valeriu Iftime e mai mofluz. Se plânge mereu de lipsa banilor, de relațiile greu de gestionat în lumea fotbalului, ba chiar și de faptul că a scăpat de sub control un jucător abia transferat și nu-l mai găsește de aproape o săptămână!
Suficiente argumente pentru a savura concluzia că botoșăneanul nostru e mai manager decât botoșăneanul lor!
Dar rămâne de văzut cum va scăpa FC Politehnica Iași de himera retrogradării, căci, oricât optimism am turna în mintea fanilor, nimeni și nimic nu le va goli fotbaliștilor ghetele de plumbul neputinței.
Poli mai are de disputat opt partide până la finalul turului de campionat regulat - cu FC Botoşani, la Voluntari (23 septembrie), cu Petrolul Ploiești (2 octombrie, în Copou), cu Rapid (6 octombrie, în Giulești), apoi, în Copou, restanța cu Sepsi (pe 19 octombrie), pe 21 octombrie, acasă, cu Craiova lui Mititelu, apoi, pe 27 octombrie cu Dinamo, în deplasare, pentru ca turul de campionat să se încheie pe 4 noiembrie, odată cu partida din Copou împotriva Oțelului Galați.
Urmează, așadar, o serie de 8 partide extrem de importante, deoarece fiecare punct pierdut pe teren propriu va cântări enorm în lupta pentru atingerea obiectivului, oricare ar fi acesta. Și când spun oricare, balanța înclină, totuși, ceva mai mult către evitarea retrogradării, nicidecum către un playoff în care, la cum stau lucrurile, nu vor încăpea nici măcar toate candidatele la titlu!
Să nu ne facem iluzii, căci iluziile au usturat foarte tare în Copou, întotdeauna.
Dacă Poli ar obține 10 puncte din următoarele 8 partide rămase de diputat din turul campionatului regulat ar fi cu adevărat o ispravă de toată lauda.
Dar mai e mult până... departe, iar Everestul evitării retrogradării va avea, luni, de la 18,30, un nou punct de control – în Copou va veni FC Botoșani și orice variantă în afara victoriei ar reprezenta o catastrofă. Păi, cum spun până și copiii cu genunchii juliți pe maidan, dacă nici pe ăștia nu-i batem, de unde să mai scoatem puncte? Chiar așa!
Dan M.BREZULEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau