Lotul lui Pancu a ajuns la 18 jucători
Dimensiune font:
Faţă de meciul de debut al sezonului, cu Chindia, când Poli a contat doar pe 15 jucători, antrenorul Daniel Pancu ar putea avea (aşa cum şi-a dorit încă de la prima lui conferinţă de presă) trei fotbalişti noi în lot pentru partida din etapa a doua, cu FC Botoşani. Toţi cu prezumţie de titularizare.
Încă se mai aşteaptă cartea verde a belgianului Floriano Vanzo, pentru a-l putea legitima până la ora meciului cu FC Botoşani. Mijocaşul de 26 de ani ar putea debuta duminică în derby-ul Moldovei. Pancu îşi pune mari speranţe în Vanzo (26 de ani), jucător venit de la formaţia Virton. Acesta se pregăteşte de câteva zile în Copou sub comanda lui Daniel Pancu, este apt din punct de vedere fizic, dar încă nu a primit documentele de la clubul belgian. Dacă va primi cartea verde în timp util şi va fi legitimat până duminică, el ar putea debuta la Botoşani, chiar ca titular.
În vârstă de 26 de ani, Floriano Vanzo s-a remarcat la formaţia belgiană Waasland Beveren, pentru care a marcat 9 goluri în 81 de partide în perioada 2015-2019. De la Beveren, Vanzo a ajuns la Virton, anul trecut, unde a evoluat doar în 3 partide. Mijlocaşul belgian mai are în CV patru echipe. La Tubize (13 meciuri în perioada 2011-2012) şi Gorica (2013-2014, 4 jocuri) a jucat sporadic, în timp ce la puternicele formaţii Parma (2012-2014) şi Club Bruges (2014) nu a bifat niciun minut.
Un alt mijlocaş pe care Daniel Pancu s-ar putea baza în meciul de la Botoşani, din etapa a doua, programat duminică, este Platini Almada Soares. Acesta a revenit la antrenamente şi, în condiţiile în care lotul ieşenilor este extrem de subţire, Pancone l-ar putea include în lot, ba chiar titulariza dacă mijlocaşul este la un nivel fizic optim.
Platini a lipsit de la reunirea lotului şi a venit cu o întârziere de o săptămână la antrenamente, atitudine care a stârnit o reacţie vehementă din partea antrenorului Daniel Pancu, dar şi a preşedintelui Ciprian Paraschiv, cei doi promiţându-i jucătorului o amendă consistentă. Conform oficialilor clubului, Platini a motivat lipsa de la reunire prin faptul că nu a avut zboruri din Insulele Capului Verde spre România.
Cel de-al treilea care duce numărul jucătorilor din lot este Breeveld, dar prezenţa olandezului rămâne încă incert. ”Nic” a acuzat o tendinită în finalul campionatului trecut, s-a tratat acasă pe perioada vacanţei, dar încă nu este recuperat sută la sută.
Oricum, nu-i suficient pentru nivelul Ligii 1, ar mai trebui măcar 4-5 jucători de valori aproximativ egale. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau