FOTBAL Politehnica Iași: două meciuri, două remize peste Prut. Care au fost noutățile lui Emil Săndoi?
Dimensiune font:
Ținând cont de faptul că Liga I de fotbal a fost întreruptă din cauza acțiunilor echipelor naționale, Politehnica Iași a susținut, pe finalul săptămânii trecute, două meciuri amicale în Republica Moldova.
Tailson, dublă ca vârf împins
Ajunsă de joi la Tiraspol, Poli s-a duelat vineri cu Șerif Tiraspol, liderul la zi al campionatului moldovenesc și vicecampioana din sezonul trecut.
Rezultatul partidei a fost 2-2 (1-2). Golurile oaspeților, care au condus de două ori, au fost marcate de Tailson, în minutele 32 și 41.
La Tiraspol, antrenorul oaspeților, Emil Săndoi, a contat în prima repriză pe J. Fernandez – Umar, Guilherme, Samayoa, Atanaskoski – Miskovic, Bordeianu – Ștefanovici, Omrani, Teixeira – Tailson. În actul secund, Poli a rulat în formula: Ailenei – M. Tănasă, F. Ilie, C. Silva, Ispas – Gouet, Marchioni – Gheorghiță, Roman, V. Gheorghe – Harrison.
Remiză albă la Hîncești
Sâmbătă, trupa ieșeană, care a stat vineri seară la Chișinău, s-a confruntat la Hîncești (localitate aflată la 35 de kilometri de capitala Moldovei) cu echipa locală Petrocub. Gazdele sunt pe locul II în acest sezon, după ce în vară au câștigat și campionatul și Cupa Moldovei.
Confruntarea dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Poli a început disputa în formula: J. Fernandez – M. Tănasă, G. Soares, F. Ilie, Ispas – Bordeianu, Marchioni – Gheorghiță, Roman, Teixeira – Tailson.
În actul doi au jucat Niga – Umar, Samayoa, C. Silva, Atanaskoski – Gouet, Miskovic – Ștefanovici, Omrani, V. Gheorghe – Harrison.
De menționat că în ambele meciuri Tailson a evoluat vârf împins și nu în flanc, ca până acum, Omrani fiind folosit în spatele vârfului. Totodată, stoperul Umar a fost utilizat fundaș dreapta.
V. Ilie, D. Ciobanu, L. Mihai și Dovrean, care au făcut deplasarea în Moldova, nu au prins vreun minut.
Cei trei jucători absenți în Moldova sunt apți pentru meciul cu Botoșani
În expediția de peste Prut, Săndoi nu a contat pe Todoroski, Kamberi și Itu. Todoroski a fost accidentat, dar de săptămâna aceasta se speră reintrarea lui în programul de pregătire al echipei. Kamberi a fost învoit, pentru rezolvarea unor probleme familiale, iar Itu nu a avut în regulă documentele necesare pentru trecerea frontierei.
Politehnica va reveni la antrenamente în cursul după amiezii de astăzi, Săndoi dându-le liber jucătorilor imediat după revenirea din Moldova. Inițial se anunțase că duminică va avea loc o ședință de refacere, la baza proprie, iar pregătirea va fi reluată marți.
Pentru echipa ieșeană va urma o perioadă extrem de intensă, cu șapte meciuri oficiale, cinci de campionat și două de Cupă, în mai puțin de o lună.
Prima dispută dintre acestea va avea loc lunea viitoare, la Botoșani, cu echipa locală FC. Confruntarea cu trupa din nordul Moldovei, care va conta pentru etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal, va începe la ora 17:30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau