Ajunul Craciunului, zi de post aspru

 

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Nașterii Domnului. Acest post, care începe în ziua de 15 noiembrie și se încheie în ziua de 24 decembrie, aduce aminte de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post și rugăciune, așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.

Dacă primele 39 de zile ale acestui post sunt mai ușoare, din punct de vedere alimentar, între ele existând mai multe zile în care Părinții Bisericii au rânduit „dezlegare la pește”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspră postire, adică de ajunare. Obiceiul de a ajuna în aceasta ultimă zi a postului este consemnat încă din secolul al IV-lea.

Astfel, în ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mâncând. În unele zone, credincioșii ajunează până mai tarziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.

După ceasul prânzului, spre seară, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai amintește și de postul tinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutele lui Iisus”. Cu făină, apă și sare se framântă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată.

Nașterea Domnului este anunțată în lume de creștini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, fiind copiii și tinerii. Aceștia sunt primiti de creștini cu mere, nuci, covrigi și cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos". Pentru că până după Sfanta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie și ei primiți cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Tot în ultima zi a postului Craciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Din punct de vedere liturgic, această tradiție, a umblatului cu icoana, este un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârșită pe ulițe și pe străduțe, prin curți și prin case, pe la ferestre și pe la uși. Precum odinioară făcea crainicul, părintele se straduiește a anuța în tot locul și pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arată vrednic de o asemenea mare vestire. Fiecare preot vestește Nașterea Domnului în parohia lui.

În ajunul Crăciunului se citesc „Ceasurile Împărătești” și se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. în cadrul acestor slujbe sunt raâduite spre citire mai multe profeții din Vechiul Testament privind Nașterea Domnului.

Dacă ajunul Crăciunului cade într-o zi de sâmbătă sau dumnică, slujba numită „Ceasurile Împărătești” se mută în vinerea dinainte, aceasta zi devenind „zi aliturgică”, adica zi în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Această slujbă a Ceasurilor este numită astfel deoarece, în lumea bizantină, la aceasta participau și împărații, iar la noi se adună în biserică toată familia domnească.

Dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri, în ziua de ajun se va săvârși Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în ziua praznicului se va săvârși cea a Sfantului Ioan Gură de Aur.

După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârșește Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nașterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsa între Craciunu și Bobotează să nu se facă îngenuncheri și plecăciuni. Excepție fac însă canoanele primite de la duhovnic, săvârșite în taina camerei fiecăruia.