Mircea Rednic nu dă înapoi: „Nu vor exista emoţii în privinţa licenţei”
Dimensiune font:
Antrenorul Mircea Rednic împlinește astăzi 58 de ani şi a fost felicitat printr-un clip emoţionant de mai toată suflarea grupării CSM Politehnica Iași. Egalul de la Sf. Gheorghe, din prima etapă a play-out-ului Ligii 1, calificarea în semifinalele Cupei României după eliminarea Universităţii Craiova în Copou şi victoria cu Dinamo, tot în Copou, din a doua rundă a play-out-ului, l-au adus pe Rednic tot mai aproape de inimile suporterilor după ce la doar al doilea său meci pe Stadionul „Emil Alexandrescu” ca antrenor la CSM Poli a auzit cum i se solicita demisia. Orice tehnician se poate aştepta la o reacţie nefavorabilă din partea propriului public când rezultatele nu sunt cele aşteptate, iar la acea oră formaţia ieşeană bifa a treia înfrângere din tot atâtea posibile. Mircea Rednic recunoaşte că i s-a părut cam devreme acea reacţie şi că s-a gândit foarte serios să demisioneze. Meritul de a-l fi ţinut pe loc susţine că i-a aparţinut primarului Mihai Chirica. „Am discutat după acel meci cu Craiova (n.r. - din penultima etapă a sezonului regular), iar domnul primar m-a asigurat de toată susţinerea”, ne-a declarat Rednic.
Citește și: Un milion de euro pentru sportul ieşean!
Chirica a fost alături de antrenor chiar de la primul său insucces pe banca Iaşului (1-2 în Copou, cu FC Viitorul, în primul joc oficial al anului). „Nu a fost cea mai bună zi pentru noi, dar vreau să mulţumesc echipei care a luptat cu toată forţa ei. Totodată, transmit că rămân alături de Mircea Rednic şi Ciprian Paraschiv (n.r. - preşedintele executiv de la CSM Poli Iaşi) şi cred că va veni şi clipa noastră! Capul sus şi mergem mai departe!”, posta primarul Iaşului pe pagina sa oficială de pe o reţea de socializare.
Deşi când a fost instalat la Iaşi declara că a venit în primul rând ca antrenor, nu ca investitor, Rednic a dat atunci de înţeles că se va implica şi financiar dacă va fi neapărată nevoie. S-a ţinut de cuvânt, iar acum nici trei săptămâni, când s-a decis să plece la Bucureşti pentru că antrenamentele nu aveau nicio şansă să fie reluate din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus, a ţinut să precizeze că Iaşul nu va avea probleme cu obţinerea licenţei. „Vă asigur că nu vor fi probleme cu obţinerea licenţei. Chiar dacă se ridică semne de întrebare în privinţa drepturilor de televizare (n.r. - neavând astfel garanţii ferme că-şi va recupera banii), eu voi ajuta cât voi putea. În viaţă mai şi pierzi, cu toţii trebuie să facem eforturi pentru a ajuta clubul”, ne-a declarat atunci Mircea Rednic, cel care împrumutase deja gruparea ieşeană cu 100.000 de euro, bani pe care îi va recupera în vară, din drepturile TV.
La acea oră se ştia că mai trebuie 40-50.000 de euro pentru a fi achitate toate datoriile până la 31 decembrie 2019, dar între timp suma a ajuns la „nu mai mult de 100.000 de euro” potrivit preşedintelui executiv. Soluţiile pentru atragerea sumei s-au redus una după alta şi se pare că singurul care poate întinde o reală mână de ajutor este, din nou, Mircea Rednic. „Am discutat şi vom găsi soluţii”, ne-a declarat antrenorul chiar înainte de ziua sa. L-am întrebat dacă l-a motivat scrisoarea deschisă lansată la mijlocul săptămânii trecute de Chirica în spaţiul virtual, în care i-au fost recunoscute inclusiv meritele financiare, răspunsul fiind următorul: „Şi da, şi nu”. Dacă va urma sau nu un nou împrumut de 100.000 de euro vom afla cel târziu la finalul acestei luni, însă Rednic a precizat: „Ar mai trebui vreo 80.000 de euro pentru a rezolva definitiv dosarul de licenţiere. Vă asigur încă o dată. Iaşul nu va avea emoţii în privinţa licenţei pentru sezonul viitor”. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau