O nouă amânare pentru Marius Mihalache!
Dimensiune font:
Stoperul ieșean Marius Mihalache s-a aflat și astăzi în atenția Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal pentru eliminarea suferită la ultimul meci susținut de CSM Politehnica, în deplasare, cu CS Universitatea Craiova.
Reamintim că în minutul 35 al meciului câștigat de formația olteană cu 1-0, Mihalache și atacantul Elvir Koljic s-au îndreptat vijelios spre balon, stoperul ieșean a ajuns primul la minge, prin alunecare, a pus piciorul drept pe minge, Koljic n-a cedat, iar Mihalache i-a lovit cu genunchiul stâng piciorul drept, ce avea gheata parcă ancorată în gazon, neavând el cum să evite impactul soldat cu consecințe grave. Atacantul a suferit o fractură de peroneu, iar stoperul ieșean, care inițial fusese avertizat cu cartonaș galben, a primit cartonaș roșu.
Citește și: Fundaș central împrumutat de CSM Politehnica Iași de la Dinamo București!
Pe 7 octombrie, ședința Comisiei de Disciplină, la care a fost prezent și fotbalistul, s-a încheiat fără vreun verdict, fiind solicitat certificat medical. Gruparea craioveană nu era obligată să trimită certificatul medical, nici nu l-a trimis, însă Comisia a decis ieri să solicite clubului oltean printr-o adresă să-i fie trimis certificatul medical al lui Koljic. N-a fost dat un nou termen, iar varianta optimistă pentru Mihalache este suspendarea pe 6 etape. Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau