O singură greşeală, dar fatală!

Dimensiune font:

| 04-02-2020 14:57

Intensa campanie mediatică privind debuturile antrenorului Mircea Rednic şi a preşedintelui executiv Ciprian Paraschiv a adus 2.000 de spectatori, conform Ligii Profesioniste de Fotbal, în Copou la meciul ce a închis etapa a XXIII-a a Ligii 1. Înfrângerea formaţiei ieşene în fața celor de la FC Viitorul după ce a condus încă din minutul 2 a deschis însă din nou cutia cu amintiri dintre cele mai neplăcute derulate în actualul sezon după acelaşi trist scenariu!

Rednic s-a confruntat însă cu patru absenţe notabile în formula de start. Mihalache şi Frăsinescu erau răciţi, Breeveld a fost chinuit de o problemă musculară, iar Platini era suspendat, aşa că a mizat pe şase din cei şapte jucători transferaţi în această iarnă! Mai mult, l-a titularizat pe Şerban, eligibil Under 21, ca fundaş stânga pentru că pe titularul postului, A. Radu, a fost nevoit să-l joace lângă Klimavicius ca fundaş central. Având o apărare improvizată, antrenorul care l-a înlocuit pe Mihai Teja a fost nevoit să construiască o formulă de echipă cu jucători care să-i ofere garanţii în primul rând pe faza defensivă, dar deciziile de a-l titulariza pe Rusu în detrimentul unuia din ceilalţi doi portari, ambii eligibili Under 21 pentru a avea posibilitatea să folosească un fotbalist mai experimentat în câmp, şi de a-l ţine pe bancă pe A. Cristea sunt discutabile, dar alta i-a fost greşeala fatală.

Retragere prea rapidă!

Începutul meciului a fost însă perfect pentru CSM Poli Iaşi! Degeaba a fost spionată de cei de la FC Viitorul la ultimul amical din Antalya! Trupa lui Rednic învingea atunci cu 1-0 printr-un gol înscris cu capul de Klimavicius dintr-o centrare de pe dreapta a lui Horşia. Rednic a fost inspirat să înceapă cu Horşia în formula de start, mijlocaşul stânga centrând perfect în minutul 2, tot de pe dreapta, Omoh s-a înălţat la zece metri şi a deschis scorul printr-o lovitură plasată cu capul!

 

Citește și: LIVE TEXT CSM Poli Iași - FC Viitorul 1-2 (1-0). Blestemul n-a părăsit Copoul! Iașul deschide scorul în minutul 2, dar pierde în ultimele zece minute!

 

După doar câteva minute, intenţiile ofensive ale gazdelor au însemnat doar mingi lungi spre atacantul central Luckassen. FC Viitorul a controlat cu autoritate jocul şi a încercat să surprindă pe centru, acolo unde a şi reuşit să se infiltreze periculos în două rânduri, dar Iancu a fost neinspirat la una din faze, iar la cealaltă Rusu s-a opus loviturii expediate cu capul de Ciobanu. CSM Poli a fost o echipă harnică, nu a comis greşeli grave, ci inerente într-o formulă nouă, cu improvizaţii. Mijlocaşul central argentinian De Iriondo a recuperat câteva baloane, dar a şi riscat la două intrări prin alunecare, celălalt argentinian transferat în iarnă, Chacana, a fost cam discret ca mijlocaş dreapta, însă nici echipa nu i-a propus un joc combinativ, pe placul său, Horşia a fost activ, dar fără rezultate, iar Omoh n-a mai reuşit nimic notabil după gol.

Chemat degeaba de la încălzire!

Actul secund a început cu situaţia din minutul 2, când acelaşi Horşia a deschis jocul pe dreapta pentru Omoh, acesta a preferat să se deplaseze în diagonală, a intrat în careu, dar n-a şutat cu stângul, ci a preferat o pasă, imprecisă, spre Luckassen. Antrenorul oaspeţilor, Gheorghe Hagi, mutase deja de la pauză, introducându-l pe masivul atacant central Zoua în locul apaticului Chiţu. Rednic însă l-a schimbat pe Chacana cu Breeveld în minutul 58, iar echipa a trecut dintr-un 4-2-3-1 aproape tangent cu 4-4-2 la un 4-5-1, cu Horşia trimis pe dreapta pentru a juca Omoh pe stânga şi Breeveld în zona centrală. Imediat, Hagi a început să-şi reorganizeze echipa şi a operat două schimbări prin care a dat un suflu nou fazei ofensive din moment ce CSM Poli nu mai conta în atac.

 

Citește și: Timeea şi Cosmin Frai s-au întrecut în medalii la Campionatele Naționale de tir cu arcul!

 

Formaţia ieşeană s-a blocat destul de bine pe două rânduri, aşa că FC Viitorul a insistat cu mingi aruncate în careu, în special spre Zoua, „lipit” de „improvizaţia” A. Radu, care îi făcea tot mai greu faţă. Mihalache a fost chemat de la încălzire pe la jumătatea reprizei a doua şi era momentul ca el să intre măcar din minutul 70 pentru a da mai multă siguranţă improvizatei apărări. A intrat A. Cristea în minutul 74 în locul absentului Luckassen, mutare şi ea obligatorie, şi imediat a apărut şutul lui Passaglia, dar portarul Căbuz s-a întins şi a respins, mingea a căzut pe transversală, iar în minutul 80 a căzut şi apărarea ieşeană! La o nouă minge aruncată de oaspeţi în careu, patru dintre ei fiind în ofsaid, A. Radu a şters mingea cu capul, deşi poate era mai indicat să-l lase pe Şerban să intervină, anulând, potrivit specialiştilor, ofsaidul. Iancu a preluat, a şutat puternic de la 7 metri, Rusu a respins în faţă, A. Radu a uitat de Zoua, iar acesta a trimis în plasă de la 6 metri!

L-am pierdut şi pe Passaglia

Nici la 1-1 n-a intrat Mihalache, iar FC Viitorul şi-a continuat nestingherită partitura. În minutul 85, Zoua a câştigat duelul aerian cu A. Radu (cel care în meciul din tur l-a faultat inexplicabil în careu pe Rivaldinho şi FC Viitorul egala atunci din penalty şi a câştigat tot cu 2-1 pe final de joc, tot după ce fusese condusă cu 1-0) şi a trimis spre Iancu. Grădinaru a ezitat să intervină, încercând un blocaj pentru ieşirea portarului Rusu, acesta a ezitat, iar Iancu a anticipat neînţelegerea ieşeană şi a trimis mingea în plasă de la câţiva metri!

CSM Poli s-a aruncat în atac în ultimele minute, au apărut şi câteva situaţii, dar n-a mai putut modifica tabela la capătul unui meci modest pe faza de atac şi care poate ar fi avut alt deznodământ cu Mihalache pe teren când încă era 1-0...

Etapa viitoare, echipa ieşeană va juca duminică, în deplasare, cu Sepsi, meci în care tot nu va putea evolua Platini, ce îşi va ispăşi şi cea de-a doua etapă de suspendare, dar nici Passaglia, unul din puţinii jucători ce ar putea primi notă de trecere, dar care a primit luni al patrulea cartonaş galben al sezonului. Dragoş GAŞPAR

 

Sursa foto: Dragoș Pășcăneanu

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Calificare la pas pentru Jaqueline Cristian, cu o favorită a gazdelor. Românca are culoar spre sferturi
15/04/2025 20:31

 Jaqueline Cristian, locul 66 mondial, s-a calificat, marti, in turul doi al turneului de categorie WTA250 de la Rouen (Franţa), cu premii de 239,212 de dolari. Cristian a trecut in runda inaugurală de ...

Tir sportiv. Iaşul are campioni şi medaliaţi naţionali de juniori
14/04/2025 17:57

Cei mai valorosi juniori ai Romaniei au participat, la Bucuresti, la etapa finală a Campionatului National de tir cu aer comprimat 10 m. Sportivii Clubului Politehnica Iasi au obtinut rezultate foarte bune, at ...

O șahistă ieșeană scrie istorie pentru România!
14/04/2025 11:09

* medalia de argint castigată de Irina Bulmaga la actuala editie a Campionatului European de senioare este cea mai mare performantă a carierei pentru sahista legitimată la CSM Iasi 2020, dar si cel mai bun l ...

Gala Laureaţilor Sportului Ieşean 2024. Preţuire pentru pasiune şi succese
13/04/2025 16:49

Din antichitate, sportul inseamnă performanţă, victorie şi infrangere şi, bineinţeles, spectacol. În timp, au apărut numeroase discipline şi probe, ca formă de manifestare a calităţilor omului, ...

Sporturi și probe noi la Olimpiada de vară din 2028
13/04/2025 16:49

 *La Los Angeles vor fi promovate inovatia si egalitatea de gen. *Baseball/softball, cricket, flag football, lacrosse si squash sunt sporturile incluse de CIO in programul Olimpiadei de vară de la Los Ang ...

Dacă Poli nu câștigă la Buzău, e deranj mare!
11/04/2025 15:01

* pentru ieseni, salvarea categoriei se joacă astăzi, la Buzău, apoi in duminica Pastelui, cu FC Botosani, in Copou, si o săptămana mai tarziu, la Slobozia. Trei partide cat o intreagă istorie! Ca niciod ...

Realizarea fenomenală a lui David Popovici
11/04/2025 12:48

 Campionul olimpic David Popovici a castigat titlul national in proba de 200 m liber, joi, la Campionatele Nationale de inot in bazin de 50 de metri, in Complexul Sportiv de Natatie din Otopeni. După ce ...

Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța
11/04/2025 08:53

Farul Constanta devine prima echipă din fotbalul romanesc care incheie un parteneriat cu un investitor chinez, marca Miniso, semnand un acord semnificativ care poate reprezenta un pas important in dezvoltarea ...

Poli Iași primește 4 milioane de euro de la ieșeni și urcă pe locul 11!
05/04/2025 19:02

  * Poli Iasi – UTA 4-0 (3-0), in etapa a doua a play-out-ului SuperLigii * ultima dată cand Poli marca 3 goluri intr-o repriză a fost 27 septembrie 2020, in etapa a 5-a a SuperLigii * la acea ...

Spectacol rugbistic cu vârf și îndesat: CS Politehnica Iași – RC Gura Humorului 24-17 (17-7)!
05/04/2025 18:30

Acum două săptămani, RC Gura Humorului, intărită cu cinci rugbisti valorosi din Fiji, Africa de Sud si Kenya, se impunea cu un categoric 10-3 la eseuri in meciul amical sustinut pe Stadionul „Tepro&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei