Poli Iaşi a câştigat derby-ul judeţului, 3-1 cu Ştiinţa Miroslava
Dimensiune font:
Miercuri, la Uricani, începând cu ora 16.30, s-a desfăşurat prima întâlnire oficială dintre Ştiinţa Miroslava şi Politehnica Iaşi. Partida s-a disputat în cadrul etapei a III-a a Cupei României şi a stârnit mult interes, în tribună nefiind niciun loc liber. Aproximativ jumătate din cei 600 spectatori au venit din oraş pentru a susţine echipa din Dealul Copoului, inclusiv galeria, care a fost mult mai zgomotoasă decât cea a gazdelor.
Ambele echipe au jucat fără mulţi titulari, menajaţi din motive medicale. În ciuda scorului final, partida a fost una echilibrată, ba chiar uşoară dominare a Ştiinţei. Per ansamblu, băieţii lui Selymes s-au ridicat la nivelul adversarilor. Cu excepţia fundaşilor centrali, care au gafat nepermis la toate cele trei goluri ale oaspeţilor, marcate de Del Priore, Plămadă şi Plokhotniuk. Erori grave de marcaj. Primul gol a picat în minutul 9, în urma unui corner, căpitanul ieşenilor din acest meci, Plămadă, înscriind cu capul, fără a sări, din mijlocul careului de 16 metri, dintre patru jucători ai Ştiinţei.
Cinci minute mai târziu, fază trasă la indigo. Tot corner de pe dreapta, după direcţia de atac a Politehnicii, Del Priore, lăsat nesupravegheat, marcând tot cu o lovitură de cap, de la 7-8 metri.
Ştiinţa nu a acuzat şocul, a continuat să preseze, ocaziile de poartă n-au lipsit, dar n-a ieşit niciun gol până la pauză. Acelaşi scenariu şi în repriza a doua, gazdele, mai insistente se pot considera uşor nedreptăţite, centralul ieşean Gabriel Mihuleac evitând să arate punctul cu var la două henţuri în careu, comise de echipierii Politehnicii. S-a făcut 3-0 în minutul 60, după o minge lungă, Plokhotniuk a ţâşnit dintre visătorii Azoiţei şi Saizu, lobând mingea peste Ciofu.
Ştiinţa a căutat, cu ardoare, golul de onoare, reuşindu-l cu cinci minute înainte de final, prin insistentul Abraham, care a profitat de respingerea în faţă a lui Jankov şi a şutat cu sete, de la niciun metru în poarta goală. Asta a fost, pe scurt, istoria derby-ului judeţului, partidă urmărită pe internet de 3.200 specatatori. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau