Poli Iaşi, un bilanţ cam trist
Dimensiune font:
"Se încheie unul dintre cei mai dificili ani din istoria fotbalului ieşean. Poli şi cei cărora le pasă de culorile alb-albastre au avut de suferit pe multe planuri. Echipa a retrogradat în liga secundă, scandalurile s-au ţinut lanţ, datorii imense s-au adunat, aproape de 2 milioane de euro şi, implicit, imaginea clubului a avut mult de suferit". Aşa îşi începe managerul general al Politehnicii Iaşi concluziile de la final de an. Peisaj zugrăvit foarte realist. Însă, mai apoi, începe să gafeze. Nu s-au achitat, nici pe departe, toate datoriile către jucători, antrenori, angajaţi, federaţie, ligă plus alte plăţi restante aferente sezonului 2020-2021 al Ligii I. Cei peste un milion de euro n-au fost suficienţi pentru a acoperi toate găurile arhaice şi nici n-au fost găsite soluţii pentru înţelegeri amiabile. Drept urmare, în finalul acestui sezon, oficialii clubului au avut de făcut dese drumuri pe la comisiile federale. S-a câştigat un singur proces, cel cu Passaglia. Restul s-au pierdut, aşa că bugetul de anul viitor va fi serios afectat de aceste datorii. Nu se plătesc, mai întâi depunctare, apoi retrogradare. Deci, e musai să fie achitate, dacă se doreşte revigorarea fotbalului ieşean.
Altă gafă, cea cu parteneriatele, sponsorizările şi reţeta. 250.000 euro nu-i deloc o sumă importantă. Cu un marketing eficient, doar din vânzările de bilete se puteau scoate aceşti bani. Oricum, mai bine decât deloc, e totuşi un restart. Chiar dacă stângaci şi deseori prea ezitant. Să sperăm la un an mai bun!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau