Un porumbel din România a ajuns cunoscut în întreaga lume după ce a plecat din Paris și a parcurs 1.850 de kilometri în 11 zile
Dimensiune font:
Doi bârlădeni au adus columbofilia din România în atenția internațională cu o performanță greu de egalat, ocupând primele două locuri la un super maraton extrem internațional cu lansare de porumbei din Paris.
Silviu Cristian Mihăilă din Bârlad a înregistrat cea mai lungă distanță din concurs – peste 1.850 de kilometri, prin sosirea porumbelului cu indicativul RO-UCP-20-212673 în a 11 zi de concurs, și a ocupat astfel locul 1 în România.
Nicușor Grapă, din satul Bădeana, comuna Tutova, județul Vaslui, și-a adjudecat locul al doilea în aceeași competiție cu un porumbel care a ajuns la locuința sa după 26 de zile de zbor.
Cei doi bârlădeni s-au înscris la unul din cele mai cunoscute maratoane de porumbei din lume, care a început pe 5 iulie, cu lansare din Paris, potrivit Vremea Nouă. În competiție au fost înscriși 1.523 de porumbei aparținând unor crescători din 13 țări. Micile înaripate au parcurs un traseu plin de pericole, pornind de la păsări răpitoare până la caniculă.
În România, primul porumbel care a ajuns la destinație a fost cel al crescătorului Silviu Cristian Mihăilă, după ce a parcurs peste 1.850 de kilometri în 11 zile.
În România sunt peste șase mii de oameni columbofili care practică sportul cu porumbei călători. Columbofilia este atât pasiune, cât și știință. Asta înseamnă că cei care cresc porumbei le învață la perfecție comportamentul, nevoile și modul de viață.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau