Victorii pe linie pentru CS Politehnica Iași! Handbalul revine în competiție, rugby-ul încheie campionatul pe propriul teren!
Dimensiune font:
Am așteptat și meciul de baschet de luni, derby-ul grupei în care evoluează cele două formații ieșene, pentru a trece în revistă rezultatele câtorva dintre echipele dulcelui târg, cu mențiunea că miercuri revin în competiție handbaliștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorul Florin Spiridon, vineri este programat derby-ul local la baschet, iar duminică rugbiștii de la CS Politehnica Iași vor susține ultimul meci oficial al sezonului!
Amintind de vremurile bune!
Începem cu baschetul de Liga I, deoarece Iașul a găzduit patru meciuri din Grupa B, primul fiind cel de sâmbătă, când Stomart, pregătită de antrenorul Miroslav Zlatkovic, a cedat în Sala Polivalentă, cu 70-85, în fața liderului Universitatea Craiova, meci disputat în devans pentru etapa a VII-a. Disputa a fost posibilă pentru că formația olteană a jucat duminică, în etapa a V-a, cu CS Politehnica Iași, pregătită de antrenorul Gabriel Clapon. Liderul a fost pus la respect, Politehnica impunându-se cu 106-62. Spectacol la scenă deschisă în special în sfertul al treilea, cu Hurjui, Rotariu și Pădineanu amintindu-și parcă de confruntările din primul eșalon, într-un deplin echilibru cu tinerii Dragoslav, Boghean și Băsescu.
Tot duminică, Stomart a primit vizita echipei secunde a clubului ABC Laguna București, ce activează în Liga Națională, în runda a V-a. Formația ieșeană a cedat cu 57-79, dar dacă Laguna 2 tot a ajuns la Iași a jucat luni și cu Politehnica, în devans pentru etapa a XI-a. A fost derby-ul Grupei B pentru că s-au întâlnit singurele formații neînvinse, dar aspectul de derby a fost vizibil doar în primul sfert, când formația oaspete a reușit cât de cât să mențină jocul echilibrat. Nici Politehnica nu a evoluat la turație maximă, dar și-a creat un avantaj liniștitor până la pauza mare și a ținut în sfertul al treilea să pună definitiv lucrurile la punct, impunându-se cu 85-59 și rămânând singura formație neînvinsă a Grupei B!
Politehnica ocupă locul al doilea în clasamentul Grupei B, cu 8 puncte, lider fiind Universitatea Craiova, cu 9 puncte din 6 meciuri, iar vineri, de la ora 18:30, în Sala Polivalentă se va confrunta cu Stomart Iași (o victorie și patru înfrângeri), în runda a VI-a.
Succes consistent la rugby!
Ieșim puțin din atmosfera sporturilor de sală, deoarece sâmbătă, pe Stadionul „Tepro”, rugbiștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode, au dispus, cu 63-5 (38-0), de CSU Alba Iulia, într-un meci din cadrul etapei a VII-a a play-out-ului Ligii Naționale. Formația noastră a reușit unsprezece eseuri, prin Gafița, Nicuță (câte 3), Vaman, Husdup, Giușcă, Matei și Holbocianu (câte unul), iar Michiduță a fructificat patru transformări.
CS Politehnica Iași a evoluat... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Foto rugby: CS Politehnica Iași / Dan Mihai Grigoraș
Foto handbal: CSM Unirea Slobozia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau