6 curiozități despre vârful Everest, testul suprem al alpiniștilor

 Există o mulțime de lucruri impresionante despre cel mai înalt pisc din lume, dar care sunt mai puțin cunoscute. De aceea, îți prezentăm o listă de curiozități despre vârful Everest care te vor uimi.

Cel mai înalt munte din lume, Everest (cunoscut în nepaleză ca Sagarmatha), este un vârf pe care mulți vor să urce, însă doar puțini reușesc. Cei care au ajuns pe vârf au fost răsplătiți cu un sentiment de mândrie și cu priveliști extraordinare.

Muntele a fost o sursă de uimire și de frică și continuă să fie o provocare pentru cei mai buni alpiniști din lume.

1. Vânturile de 280 km/h sunt un coșmar pentru alpiniști

Iată prima informație de pe lista noastră de curiozități despre vârful Everest. Muntele Everest ajunge până în stratosferă, așa că alpiniștii au de-a face aici cu vânturi extreme.

Pe munte, viteza medie a vântului este de 160 de kilometri pe oră. Vântul poate ajunge până la 280 de kilometri pe oră, așa cum s-a întâmplat pe 6 februarie 2004.

Asta înseamnă puțin mai mult decât un uragan de categoria 5, cum a fost uraganul Katrina din SUA (cu vânturi de 250 kilometri pe oră). Imaginează-ți ce ar păți cei care încearcă să ajungă pe vârf!

De aceea cei mai mulți urcă pe munte în luna mai sau septembrie. Adică la începutul sau sfârșitul anotimpului musonului din Asia, o perioadă care oferă o fereastră de 10-15 zile.

Este singura perioadă în care vânturile se reduc drastic. Ascensiunea are loc numai atunci când vântul este de cam 56 de kilometri pe oră pe vârf.

2. Un alpinist care urcă pe Everest arde până la 10.000 de calorii pe zi

Iată una dintre cele mai neașteptate curiozități despre vârful Everest. În medie, alpiniștii ard între 6.000 și 10.000 de calorii pe zi și până la 20.000 când urcă pe vârf.

Cu cât mai mult urcă un alpinist, cu atât mai puțină poftă de mâncare are. Într-o regiune numită „Zona Morții”, corpul se deteriorează mult mai repede și este imposibil să înlocuiești caloriile arse prin consumul de mâncare.

„Zona Morții” este situată la altitudinea de peste 7.920 de metri, unde nu există destul oxigen pentru corpul uman. Este nevoie de o energie mai mult decât dublă pentru cele mai mici sarcini.

În tabăra de la bază, de mâncare se ocupă un bucătar care se asigură că alpiniștii primesc nutrimentele de care au nevoie. Alpiniștii sunt avertizați să mănânce cât de mult pot, deoarece în viitor nu vor mai putea face acest lucru.

După tabăra de la bază, există tabere unde nu sunt bucătari, așa că alpiniștii trebuie să își gătească singuri. Gătitul la tabăra a patra, situată la 7.924 de metri, este o sarcină grea.

Este obositor și numai să încălzești un vas cu apă. În această etapă, alpiniștii consumă în mare parte gustări pregătite dinainte.

3. Până în 2017, aproximativ 290 de oameni au murit încercând să ajungă pe vârf

Iată una dintre acele curiozități despre vârful Everest care sunt de-a dreptul sinistre. Cei mai mulți dintre alpiniștii care au murit încercând să escaladeze muntele Everest au căzut în „Zona Morții”.

Nimeni nu cunoaște numărul exact al cadavrelor de aici. Însă alpiniștii folosesc trupurile înghețate drept semne de traseu. Hainele colorate purtate de acești alpiniști ies în evidență prin zăpadă, motiv pentru care zona a fost numită „Valea Curcubeului”.

Rămășițele lui Tsewang Paljor, un alpinist indian care a murit în viscol în 1996, sunt cele mai cunoscute. În ziua în care a murit, purta bocanci verzi, așa că a fost poreclit „Bocanci Verzi”.

Mulți alpiniști trebuie să treacă pe lângă acest cadavru înghețat, care se află pe munte de 22 de ani. Este imposibil de adus un cadavru înapoi, fiindcă coborârea este la fel de periculoasă ca ascensiunea.

De aceea, peste 200 de cadavre au rămas pe munte de zeci de ani.

4. Temperatura pe Everest nu crește peste limita de îngheț nici măcar vara

În orice perioadă a anului, temperatura de aici este sub limita de îngheț. Media este între -15 și 0 grade Celsius, însă poate ajunge până la -24 de grade Celsius. Este mai cald de la sfârșitul lui mai până în a treia săptămână din octombrie, fiindcă vânturile se mai potolesc în această perioadă.

În 2008, o stație meteorologică a fost construită la altitudinea de 8.000 de metri. Stația, alimentată cu energie solară, se află pe ruta numită „South Col”.

Aceste curiozități despre vârful Everest te vor ajuta să cunoști mai bine un loc fascinant.

Cei care urcă pe traseul „Southest Ridge” (cel mai popular traseu) se expun mai puțin la riscuri, fiindcă temperatura înghețată face ca blocurile de gheață să rămână sudate și să nu îi lovească pe alpiniști sau să îi arunce în gol.

În „Zona Morții”, temperatura e atât de scăzută, încât dacă o parte a corpului este expusă la atmosferă, aceasta va degera.

5. Înălțimea Everestului este puțin mai mică decât altitudinea la care zboară avioanele

Altitudinea a fost stabilită în urma unei prospectări făcute de indieni în 1955 și a fost confirmată de chinezi în 1975. Altitudinea este acceptată atât de China, cât și de Nepal. Răul de altitudine este o mare problemă sus pe munte.

Altitudinea obișnuită de zbor a unui avion poate fi de 10.000 sau 10.600 de metri. Avioanele ușoare rămân la 3.000 de metri, adică mai puțin de jumătate din altitudinea muntelui.

Avioanele comerciale zboară la această înălțime, deoarece aerul este destul de rarefiat, ceea ce crește eficiența combustibilului. Diferența dintre vârful Everest și altitudinea de zbor a unui avion este de numai cam 900 de metri.

6. Stânca din vârful muntelui se afla pe fundul oceanului acum 450 de milioane de ani

Iată și ultima informație de pe lista noastră de curiozități despre vârful Everest. Munții se formează în mii de ani. Când apar deformări în crusta Pământului, lanțurile muntoase se formează sub formă de centuri liniare și alungite.

Lanțurile muntoase se ridică printr-un proces numit „orogeneză”, datorat mișcărilor plăcilor tectonice. Întregul proces implică deformarea structurală, împăturirea, metamorfismul, glaciația, eroziunea și sedimentarea.

Când o mișcare verticală a crustei Pământului este cauzată de deformarea rocilor, fenomenul se numește „ascensiune”. Acest fenomen a format muntele Everest și astfel se explică prezența calcarului marin pe vârful său.

Marginile plăcilor convergente și derivele continentale au contribuit de asemenea la formarea muntelui. John Angus McPhee, autor și jurnalist american, scrie în cartea sa, Anale ale lumii de ieri, care a câștigat premiul Pulitzer:

„Când alpiniștii din 1953 și-au înfipt steagurile pe cel mai înalt munte din lume, acestea se înălțau deasupra scheletelor creaturilor care au trăit în oceanul cald și limpede pe care India, deplasându-se spre nord, l-a făcut să dispară. Probabil că la 6.000 de metri sub fundul oceanului, rămășițele scheletale s-au transformat în roci.”

„Acest fapt face cât un tratat despre mișcarea suprafeței Pământului. Dacă ar trebui să rezum totul într-o singură propoziție, aș alegea-o pe aceasta: Vârful muntelui Everest este compus din calcar marin.”