Ce substanțe nu se combină NICODATĂ la dezinfecție ori dezinsecție
Dimensiune font:
Dr. Radu Țincu, medic primar Terapie Intensivă – Toxicologie, a vorbit la Interviurile DC Medical despre substanțele folosite în acțiunile de dezinsecție și dezinfecție, care au ucis și îmbolnăvit oameni.
Doctorul Radu Țincu, medic primar toxicolog, a detaliat la Interviurile DC Medical ce substanțe nu se combină când se face banala curățenie acasă, dar și cum de s-a ajuns ca o aparentă simplă dezinsecție/dezinfecție să ucidă și să îmbolnăvească oameni.
”Oamenii au devenit mult mai receptivi la acest subiect. Acum, toată lumea - deja unde se mai face dezinsecție, deratizare, dezinfecție - nu mai vrea să le accepte până când nu se clarifică dacă se fac de o firmă autorizată, dacă se respectă procedura. Ceea ce nu este rău. E rău că au ajuns oamenii să întrebe dacă firmele sunt verificate și dacă produsele sunt aprobate. Cred că autoritățile sunt primele care trebuie să facă pasul ăsta înaintea populației. Când discutăm de dezinsecție și deratizare, categoric s-a creat un impact psihologic și putem spune că ne îndretăm spre o ușoară isterie, în care oamenii sunt speriați. Și pe bună dreptate, la Timișoara au murit trei oameni. La Arad au fost internați zeci de copii, s-a închis o școală”, afirmă medicul toxicolog.
Specialistul declară că în materie de dezinsecție, dezinfecție și deratizare trebuie știute următoarele: ”Substanțele folosite în dezinsecție, dezinfecție și deratizare sunt substanțe din categoria celor reglementate la nivelul spațiului european. (...) În mod normal, dacă efectuăm orice altă procedură de dezinsecție, dezinfecție sau deratizare cu un produs aprobat nerespectând protocolul, ea este sigură, nu se va întâmpla niciodată nimic”. În plus, continuă medicul, structurile europene au aprobat substanțe cu grad jos de toxicitate.
Radu Țincu spune că la Timișoara s-a folosit o substanță care nu trebuia utilizată în spațiile locuite de populație, iar la Arad, din ce s-a dat publicității, s-a utilizat o concentrație de 4 ori mai mare decât cea normală.
”Problema nu este la substanțele în sine, ci la modul în care noi le manipulăm”, apreciază medicul toxicolog.
Mai multe substanțe într-o singură procedură, nu doar una
Potrivit acestuia, într-o singură procedură de dezinsecție ori de deratizare nu se folosește o singură substanță, ci mai multe.
”Punerea lor în contact așa cum nu trebuie poate să determine reacții chimice care pot să producă noi substanțe, să producă vapori care să ajungă în aer și astfel se modifică foarte mult modul de acțiune al acestor substanțe. Un exemplu clasic pe care-l vedem la spital, foarte frecvent: doamne care vin de acasă, din timpul curățeniei, când amestecă produse pe bază de clor cu produse de tip detartrant. Această asociere va determina eliberarea de clor gazos pe care-l inhalează și ajung la spital cu tulburări de respirație, cu o jenă puternică la nivel respirator, unele chiar cu insuficiență respiratorie acută.
Același lucru s-a întâmplat și la școli: au folosit substanțe de dezinsecție cu substanțe de dezinfecție.
Punerea lor în contact poate să determine un scenariu cumplit. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte atenți. (...) Nu este o știință de Harvard, nu trebuie să fii doctor docent, fiecare produs, biocid are o fișă de securitate. Ea conține toate informațiile, atât cele destinate medicilor în caz de accident, cât și pentru cei care le utilizează”, consideră medicul Radu Țincu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau