Primul român care a călătorit cu vaporul. Marele logofăt Dinicu Golescu a plâns ca un copil în călătoria sa pe mare, de la Trieste la Veneția

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, o călătorie de la Trieste la Veneția dura în jur de 40 de ore cu corabia și „doar” de 20 ore cu vaporul. Însă călătoria cu vaporul avea la rândul ei un dezavantaj, îi zguduia destul de puternic pe pasagerii neobișnuiți cu progresul tehnic. Marele logofăt Dinicu Golescu a avut curiozitatea să plece în călătorie de la Trieste la Veneția cu vaporul. S-a întors înapoi cu o corabie și a trecut prin mari emoții.

Un reportaj apărut în numărul 474 din anul 1936 al revistei „Realitatea Ilustrată” prezintă impresiile de călătorie pe care le-a avut marele logofăt Dinicu Golescu atunci când s-a deplasat cu vaporul de la Trisete la Veneția în anul 1825. Dinicu Golescu a fost unul dintre primii români, dacă nu chiar primul, care a utilizat vaporul în călătoriile pe care le-a întreprins prin Europa.

Tot din reportajul publicat de „Realitatea Ilustrată” aflăm informații despre modul în care arăta bulevardul Dinicu Golescu din București la mijlocul anilor `30 ai secolului trecut. Atunci, pe marginea șoselei erau înșirate doar câteva case, însă se plănuia construcția actualului palat al CFR.

„’Dinicu Golescu’, strigă taxatorul de la S.T.B. Prima stradă ce o cunoaște provincialul, care vine la Bucureşti, e frumosul bulevard Dinicu Golescu, care începe de la peronul de ieșire al Gării de Nord și duce până în str. Berzei. Pe acest bulevard sunt doar câteva case, restul e ocupat, pe-o parte de un zid fără sfârșit, iar pe cealaltă de un vast loc viran, unde au fost odată atelierele C.F.R. și se va construi, poate până în doi ani, cea mai uriașă clădire din țară, un zgârie nori de 80 metri înălțime, cu 18 etaje, destinat Direcțiunei generale C.F.R”, scria „Realitatea Ilustrată”. 

Cum descria Dinicu Golescu vaporul cu aburi

Trecând pe bulevardul Dinicu Golescu, reporterul revistei „Realitatea Ilustrată” și-a adus aminte de călătoria în Europa pe care a făcut-o marele logofăt al Țării Românești în anul 1825.

„Trecând într-o zi pe acest bulevard și văzând impunătoarea statuie a lui Dinicu Golescu, mi-am amintit de o călătorie. (…) Cu 100 de ani în urmă, însă, o călătorie de la Trieste la Veneția ținea 40 de ore cu corabia și 20 ore cu vaporul. Mașina cu aburi de acum un veac (din secolul al XIX-lea, n.r.) zguduia pasagerii atât de tare încât până și marele Logofăt Dinicu Golescu, prim-ministru al Țării Româneşti, care a avut curiozitatea să plece cu ‘vaporul’, a trecut prin mari emoții”.

Iată cum descria vaporul cu aburi marele logofăt „Vaporul este o corabie care merge pe mare, cu un meșteșug de foc, ce este în cămara corăbii, iar afară se vede numai un coș de fier, lung ca de 4 stânjeni, prin care iese fumul, şi două roate mari de fer, întocmai ca roatele de la mori, ce umblă pe apă, una de o parte, afară din corabie, și alta de cealaltă parte, într-o osie de fier, care este mai înaltă decât fața apei de șase palme.

Roatele intră în apă o parte și trei părţi rămân afară. Această osie, cu roatele întorcându-se foarte iute, gonește corabia atât de tare încât simte trupul omului cum corabia sparge marea și roatele lasă în urmă două coade de spumă lungi”. 

 Ce au în comun motorul cu aburi și cazanul de țuică?

Lemnele erau combustibilul folosit pentru punerea în funcțiune a motorul cu aburi ce propulsa vaporul la vremea respectivă. Iată ce alte detalii tehnice despre vapor a mai oferit Dinicu Golescu:

„Și cum ar pune în cuptor un lemn mai mult să duduie toată corabia. Înauntru, unde este acel meșteșug, nu lasă pe nimeni să bage de seamă, dar după oareșce băgare de seama, ce-am putut face (vedea, n.r.), este un cuptor zidit, în cămara corăbii, care are un coș de fier, care este scos din cuptor înspre mecanica ce au, prin care iese căldură cu abureala, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îl arde focul și capacul strânge lacrima de abureală.

Așa acel abur al coșului mișcă cea dintâi roată, unde sunt roate întreite, ca la un ceasornic şi cea din urmă roată, prin dinții ei și prin dinții ce sunt pe osia de fier, sucește osia dimpreună cu roatele. Și că aburul face cea dintâi mișcare a roții, de aceea, când dau foc mai mult, prisosindu-se aburul, silește toate roatele a i se cutremură toată corabia”.

Viteza vaporului, dublă față de cea a unei corăbii

Pentru propulsarea vaporului, motorul cu aburi putea să consume destul de multe lemne, de aceea era dotat și cu pânze pe care le mai întrebuința atunci când bătea vântul. „Și acest meșteșug are si catarguri cu pânze, ca când este vântul spre locul unde va să meargă, întinde pânzele și mai slăbește iuțeala roatelor, împuținând focul. De la Trieste și până la Veneția sunt 80 miluri (mile, n.r.), pe care le ia în 4 miluri, adică în 20 de ceasuri”, scria Dinicu Golescu.

Viteza vaporului era dublă față de cea a unei corăbii clasice. O consemnează clar și Dinicu Golescu: „Când am mers de la Trieste la Veneția, călătorind cu vaporul, am mers în 20 de ore, iar când m-am întors, vrând să aflu și drumul ce fac celelalte corăbii, am intrat în corabie, dar mi-am blestemat ceasul, întru care am hotărât să am acea băgare de seamă, căci am călătorit până la Trieste 40 de ceasuri și într-această vreme, nici am mâncat, nici am dormit, ci numai am vărsat și am plâns ca un copil mic”.