Un monolit asemănător celor din Utah şi Piatra Neamţ a apărut în Olanda
Dimensiune font:
O nouă structură misterioasă, asemănătoare celor din Utah şi Piatra Neamţ, a fost descoperită într-o rezervaţie naturală de lângă Oudehorne, Olanda, potrivit ziarului Algemeen Dagblad, scrie msn.com.
Conform publicaţiei, nu se ştie cum a ajuns pilonul în rezervaţia natuală Kiekenberg şi nu au fost descoperite urme de paşi vizibile lângă el. Dar ziarul a anunţat că spre deosebire de structurile strălucitoare care au apărut în SUA şi în România în ultimele săptămâni, aceasta este mat.
Şi reţeaua de televiziune Omrop Fryslân a anunţat că structura ar fi putut fi în rezervaţia naturală de mai mult timp, pentru că s-a format gheaţă în jurul ei.
Descoperirea continuă un fenomen ciudat al monoliţilor care au apărut şi au dispărut în ultimele săptămâni, atrăgând atenţia pe reţelele de socializare.
A început când o structură de metal strălucitoare a fost văzut din elicopter într-un deşert din Utah, pe 18 noiembrie, de oficiali de la Departamentul de siguranţă publică a statului.
Asemănător cu cel care a apărut în filmul lui Stanley Kubrick "2001: A Space Odyssey", pilotul Ben Hutchings a declarat presei locale că ar fi putut fi plasat acolo de un fan al filmului sau ar putea fi o instalaţie de artă.
Câteva zile mai târziu, monolitul a fost demontat - deşi a fost mai puţin mister în jurul eliminării structurii.
Un videoclip publicat pe Instagram arată patru bîrbaţi care demontează şi îndepărtează structura.
În timp ce monolitul din Utah era îndepărtat, un altul a apărut în Piatra Neamţ din România cam în acelaşi timp.
Potrivit Reuters, structura misterioasă a dispărut la câteva zile după ce a fost ridicată, în urma ei fiind vizibilă o mică gaură în pământ.
Apariţiile acestor obiecte nu s-au încheiat aici - luna aceasta o alta apărând în California.
Connor Allen, reporter la Atascadero News, a scris pe Twitter că un obelisc strălucitor a fost descoperit în vârful Pine Mountain din Atascadero. Câteva zile mai târziu, monolitul ar fi fost doborât de un grup de bărbaţi noaptea şi înlocuit cu o cruce mare din lemn, potrivit San Luis Obispo Tribune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau