Un șofer din Suceava a fost amendat cu peste 8.000 de lei pentru că a ignorat semnalele polițiștilor

politist

Dimensiune font:

| 29-12-2024 18:43

 Un şofer de 20 de ani, din judeţul Suceava, a fost amendat cu peste 8.000 de lei şi a rămas fără permis de conducere pentru un an, după ce nu a oprit la semnalul poliţiştilor. Acuzaţiile la adresa tânărului sunt: adoptarea unui comportament agresiv în trafic, neoprire la semnalele poliţiştilor, depăşirea unui autoturism încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers, conducerea nejustificată pe sensul opus de mers

 
 

„Un şofer de 20 de ani din comuna Volovăţ, jud. Suceava fost sancţionat cu amenzi în valoare de 8.580 lei pentru încălcarea legislaţiei rutiere, poliţiştii dispunând şi măsura reţinerii permisului de conducere şi suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 360 de zile„, anunţă duminică IPJ Suceava.

Conform poliţiştilor, tânărul a fost identificat în trafic conducând un autoturism, la data de 27 decembrie, în jurul orei 01:20, pe raza municipiului Rădăuţi, şi a ignorat semnalul regulamentar de oprire al poliţiştilor, ”sporind viteza de deplsare şi adoptând o manieră agresivă de conducere”.

„Poliţiştii aflaţi în urmărire au somat acustic şoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare şi încercând să beneficieze de avantajul motorizării vehiculului condus.  Poliţiştii au evaluat în mod obiectiv situaţia şi nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilităţii reduse nu se putea stabili existenţa în habitaclu a unor alte persoane, eventual posibili minori. De asemenea, viteza excesivă cu care rula şoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru şofer cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic”, potrivit relatării din comunicatul IPJ Suceava.

 

Vehiculul a rămas în atenţie, fiind transmis tuturor echipajelor din teren.  Ulterior, o patrulă din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuţi, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Rădăuţi, respectiv pe strada Calea Bucovinei, a observat circulând în sensul giratoriu din intersecţia străzilor Calea Bucovinei cu DN CRD, având direcţia de deplasare către comuna Volovăţ autoturismul indicat. „Profitând de topografia zonei, s-a procedat la oprirea autotursimului fără incidente, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Volovăţ, judeţul Suceava. În urma legitimării acestuia şoferul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, unde a fost testat cu aparatrul etilometru şi cu aparatul pentru detectarea substanţelor interzise, rezultatele fiind negative”, afimă IPJ Suceava.

Totodată, poliţiştii au documentat abaterile rutiere săvârşite, fiindu-i aduse la cunoştinţă procesele verbale de constatare a contravenţiei – adoptarea unui comportament agresiv în trafic, neoprire la semnalele poliţiştilor, depăşirea unui autoturism încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers, conducerea nejustificată pe sensul opus de mers – în urma cărora a fost sancţionat cu suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 360 de zile şi cu amendă contravenţională în suma de 8.580 de lei.

Oprirea şi controlul unui vehicul se execută de către poliţistul rutier în următoarele cazuri:

– când se constată încălcări ale normelor rutiere;

– în situaţia în care există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală, că persoana a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are  cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

– când descrierea corespunde unei persoane căutate potrivit legii;

– când deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege;

– în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei.

Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicaţiile acestuia.

Moduri de oprire

În funcţie de comportamentul şi reacţia conducătorului vehiculului faţă de semnalul de oprire al poliţistului rutier:

– oprirea prin conformare la semnalul poliţistului rutier, când conducătorul vehiculului opreşte la semnalul acestuia;

– oprire forţată, când:

– conducătorul vehiculului aflat în mers, căruia i-a fost efectuat semnalul de oprire, refuză să oprească şi îşi continuă deplasarea determinând urmărirea sa de către echipajul poliţiei;

– vehiculul este oprit, iar conducătorul, care nu se află în interiorul acestuia, revine cu intenţia de a-l pune în mişcare, ignorând dispoziţiile poliţistului;

– poliţiştii sunt informaţi, prin diferite mijloace de comunicare, despre un conducător de vehicul, suspect în trafic, pretabil a nu se supune controlului;

– conducătorul vehiculului opreşte iniţial la semnalul poliţistului rutier, iar în timpul controlului pleacă, nerespectând indicaţiile şi dispoziţiile acestuia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
28 noiembrie 1918 -  UNIREA BUCOVINEI cu ROMÂNIA
28/11/2024 11:05

Ziua de 28 noiembrie 1918 reprezintă un moment de importantă majoră pentru istoria Romaniei Mari: Unirea Bucovinei cu Regatul Romaniei, realipirea părţii de nord a vechii Moldove, ruptă din trupul ţăr ...

 Primele imagini de la botezul băiatului președintelui AUR, George Simion
06/07/2024 14:49

Pe data de 24 aprilie, George Simion si soţia lui, Ilinca, au devenit părinti. Un băiat superb, căruia i-au pus numele Radu, după numele bunicului liderului AUR. Semnificatia numelui Radu este una puternic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei