„Plutirea în aer", o nouă atracție la New York
Dimensiune font:
Puţinii norocoşi care au putut să viziteze în această săptămână cea mai recentă atracţie din New York au avut impresia că "pluteau în aer" în timp ce mergeau pe oglinzi şi panouri din sticlă la o înălţime de 300 de metri într-un turn care ocupă locul al patrulea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din metropola americană, informează AFP.
"Air", o instalaţie artistică realizată de artistul Kenzo Digital, se va deschide joi pentru public în noul turn One Vanderbilt, în centrul cartierului Manhattan. Un ascensor îi aduce pe vizitatori în doar 42 de secunde în vârful clădirii, de unde vor beneficia de o panoramă spectaculoasă asupra acestui cartier newyorkez flancat de East River şi Hudson River.
Odată ajunşi acolo, vizitatorii se plimbă într-un fel de observator uriaş realizat integral din sticlă şi amenajat pe trei etaje, "Summit One Vanderbilt", care le oferă un spectacol impresionant şi îi face să îşi piardă punctele de reper.
Ei au astfel senzaţia că "plutesc în aer".
Experienţa "modifică percepţia asupra spaţiului şi îl face pe vizitator să plonjeze într-un halou de siluete şi de zgârie-nori", a declarat Kenzo Digital.
Nick Barat, unul dintre puţinii vizitatori care au avut şansa de a păşi în "Summit One Vanderbilt" înainte de inaugurarea oficială a acestuia în data de 21 octombrie, consideră că această experienţă "le va permite oamenilor să se gândească la relaţia pe care fiecare dintre noi o are cu oraşul".
Situat la intersecţia dintre celebra 42nd Street şi bulevardul Vanderbilt, acest zgârie-nori a fost conceput de cabinetul Kohn Pedersen Fox, construit între 2016 şi 2019 şi inaugurat în septembrie 2020. Clădirea are o înălţime de 397 de metri - 427 metri cu fleşa sa -, ocupând locul al patrulea în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din New York, după One World Trade Center (ridicat pe locul turnurilor gemene distruse în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001), clădirile rezidenţiale din ansamblul Central Park Tower şi turnul 111 de pe 57th Street.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau