Bărbatul care a oferit prăjituri cu canabis la o petrecere privată a fost reținut
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care ar fi oferit prăjituri cu canabis la o petrecere privată ce a avut loc în Râmnicu Vâlcea în seara zilei de 21 ianuarie, a fost reţinut de procurorii DIICOT şi este cercetat pentru infracţiunea de trafic de risc, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Bărbatul este bănuit că ar fi oferit la o petrecere privată, ce a avut loc sâmbătă la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, o prăjitură, la prepararea căreia ar fi folosit canabis, iar în urma consumului 15 dintre participanţii la petrecere au ajuns la spital acuzând stări de rău.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vâlcea şi procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea au efectuat duminică o percheziţie la locuinţa bărbatului, unde au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder.
"Din cercetări a reieşit că, la data de 21 ianuarie 2023, bănuitul ar fi oferit, la o petrecere privată, o prăjitură la prepararea căreia ar fi folosit aproximativ 15 grame de canabis. În urma consumului, 15 dintre invitaţi ar fi acuzat stări de rău, palpitaţii şi atacuri de panică şi s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Judeţean Vâlcea. În urma percheziţiei efectuate la data de 22 ianuarie 2023, în locuinţa bărbatului au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder", a precizat sursa citată.
Bărbatul, cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, a fost reţinut duminică de procurorii DIICOT Vâlcea şi va fi prezentat luni Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau