Billie Eilish, Lil Nas X, Olivia Rodrigo, Jack Harlow şi Brothers Osborne vor cânta la Gala Grammy
Dimensiune font:
Cântăreţii Billie Eilish, Lil Nas X, Olivia Rodrigo, Jack Harlow şi Brothers Osborne - care sunt de asemenea nominalizaţi la premiile Grammy 2022 - vor susţine un show muzical la gala prilejuită de cea de-a 64-a ediţie a prestigioaselor recompense muzicale americane.
La aceste recitaluri se vor alătura şi alţi muzicieni, aspiranţi la diferite categorii ale acestor premii, precum Brandi Carlile, trupa sud-coreeană BTS şi alţi artişti care urmează să fi confirmaţi de organizatori, înainte de gala din 3 aprilie când vor fi decernate cele mai importante premii muzicale din SUA.
Billie Eilish, Lil Nas X şi Olivia Rodrigo sunt nominalizaţi la categoria cea mai relevantă, cel mai bun album al anului, în timp ce grupul Brothers Osborne a primit multiple nominalizări la genul country.
La rândul lor, băieţii din BTS sunt nominalizaţi la cel mai bun cântec pop al anului, cu piesa „Butter", în timp ce Brandi Carlile aspiră să obţină premiul Grammy pentru cel mai bun cântec al anului, cu „A Beautiful Noise", pe care îl interpretează împreună cu Alicia Keys.
După ce a fost amânată din ianuarie din cauza pandemiei, anul acesta gala premiilor Grammy se va desfăşura la MGM Gran Garden Arena din Las Vegas, în loc de Staples Center din Los Angeles, şi îl va avea ca prezentator pe comediantul Trevor Noah
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau