Biserica Catolică din Germania va organiza primele slujbe religioase de binecuvântare a unor cupluri gay
Dimensiune font:
Biserica Catolică din Germania va organiza aproximativ 80 de slujbe religioase de binecuvântare a unor cupluri gay, o practică neaprobată în mod oficial de către Vatican.
Aceste slujbe religioase, oficiate pentru persoane care nu sunt heterosexuale sau a căror identitate de gen diferă de genul pe care l-au avut la naştere, se înscriu într-o serie de reforme istorice realizate de Biserica Catolică din Germania, care au fost criticate de Vatican pentru natura lor progresistă.
Rainer Teuber, un pedagog din oraşul german Essen şi membru în iniţiativele LGBTQ #OutInChurch şi #liebewinnt ("iubirea învinge"), a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să îşi oficializeze religios relaţia cu partenerul lui de viaţă "alături de membrii parohiei, ai familiei şi cercul de prieteni".
"Dacă opt sau nouă episcopi din Germania procedează astfel, cred că cu greu ei ar putea să primească mai multă atenţie din partea Romei", a adăugat activistul german.
Rainer Teuber şi soţul lui, Karl-Heinz Armeloh, cred în schimbarea Bisericii Catolice din interiorul acesteia, dar doresc totodată o recunoaştere a erorilor care au fost comise în trecut.
"Nimeni nu a venit la mine să-mi spună: 'Asta (neautorizarea căsătoriilor religioase pentru cuplurile gay - n.r.) a fost cu adevărat o prostie, am făcut o greşeală'", a adăugat activistul german.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau