Începe Săptămâna Modei de la New York
Dimensiune font:
Săptămâna Modei de la New York începe vineri şi va sta sub semnul elementelor metalice inovatoare şi a aranjamentelor florale care vor împodobi podiumurile, dar şi al creatorilor care încearcă să găsească noi modalităţi pentru a integra oraşul în acest eveniment plin de staruri, informează Reuters.
''Folosim New Yorkul drept amprentă'', a spus vicepreşedintele executiv de marketing al WME Fashion, Kim Fasting Berg.
Paradele de modă se vor desfăşura în clădirea Starrett-Lehigh din West Chelsea, galeria High Line Nine, tot în Chelsea, şi în 21 Greene din Soho.
Spaţiul de pe Greene Street va găzdui NYFW Backstage şi le va oferi pasionaţilor de modă şansa de a afla ce se petrece în culisele unei prezentări, ceea ce organizatorii denumesc ''rutina din spatele strălucirii''.
Spaţiul va găzdui de asemenea audiţii pentru modele aspirante, discuţii între designeri, precum şi paneluri cu specialişti din industrie, inclusiv unul pe tema incluziunii din punctul de vedere al mărimii.
Săptămâna Modei este un eveniment de prim rang pentru designerii americani, prilej în care îşi pot prezenta în premieră colecţiile şi pot interacţiona cu specialişti în modă, editori şi cumpărători.
Pentru cei care nu pot participa personal la prezentări, organizatorii şi-au extins programul transmis live prin streaming, precum şi oferta de programe la cerere pe site.
Kevin Huynh, directorul secţiunii de modă al revistei InStyle, a preconizat că prezentările vor fi marcate de asocieri neaşteptate şi elemente metalice folosite în moduri unice.
''Creatorii se îndepărtează de tradiţionala strălucire a auriului, bronzului şi argintiului şi adoptă nuanţe încântătoare de roşu, albastru strălucitor şi nuanţe de verde superb. Iar aceste alegeri de culori redefinesc sensul elementelor metalice'', a spus Huynh.
Directorul artistic al evenimentului este de asemenea încântat să vadă flori prezentate diferit.
''Modele florale pentru primăvară este ceva previzibil, dar modele florale pentru toamnă este inovator întrucât putem renunţa la caracterul sezonier şi putem adopta ţinute vesele în lunile mai întunecate'', a spus el.
Huynh speră totodată să vadă o diversitate crescută anul acesta.
''Poate fi surprinzător pentru mulţi, dar această industrie nu are suficiente branduri conduse de femei'', a spus el. ''Iar New York-ul este fabulos pentru că există atât de multe femei designer aici''.
Aproape 50 de branduri, printre care Carolina Herrera, Michael Kors şi LaQuan Smith, îşi vor prezenta noile colecţii în perioada 9 - 14 februarie. Unul dintre momentele-cheie ale săptămânii va fi debutul brandului parizian Ludovic de Saint Sernin la New York.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau