Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au căsătorit
Dimensiune font:
Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au căsătorit sâmbătă în Nevada, la 18 ani după încheierea primei lor relaţii, intens mediatizată, informează AFP şi Reuters.
Benjamin Geza Affleck s-a căsătorit cu Jennifer Lopez, potrivit certificatului de căsătorie emis de comitatul Clark, unde se află oraşul Las Vegas, conform documentelor legale consultate de AFP.
Cuplul şi-a anunţat căsătoria într-un newsletter trimis de Lopez în care dezvăluie că cei doi au zburat în oraşul deşertic Nevada pentru a obţine certificatul de căsătorie şi s-au căsătorit sâmbătă seară la o capelă, potrivit revistei People citată de Reuters.
"Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Şi se dovedeşte că dragostea este răbdătoare. Răbdătoare timp de douăzeci de ani. Exact ce ne-am dorit", a scris Lopez în newsletter, conform People.
Newsletterul era semnat "Doamna Jennifer Lynn Affleck", potrivit Los Angeles Times.
Lopez a postat o fotografie pe reţelele de socializare în care apare în pat, purtând verighetă.
Cântăreaţa în vârstă de 52 de ani şi-a anunţat logodna cu actorul Ben Affleck în aprilie într-un mesaj video scurt în care, vizibil emoţionată, purta un inel cu piatră verde.
Cele două vedete au stârnit interesul anul trecut după ce au dat o nouă şansă cuplului lor, supranumit "Bennifer" la începutul anilor 2000.
Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au cunoscut în 2002, pe platourile de filmare ale filmului "Gigli", considerat în general un eşec, iar relaţia dintre cele două vedete a fost urmărită îndeaproape de paparazzi. Căsătoria lor, programată în 2003, a fost amânată, ulterior cei doi anunţând sfârşitul relaţiei, în 2004.
Jennifer Lopez a mai fost căsătorită de trei ori, inclusiv cu artistul Marc Anthony cu care are gemeni. Ben Affleck a fost căsătorit cu actriţa Jennifer Garner, cu care are trei copii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau