Kardashian a distrus rochia lui Marilyn Monroe
Dimensiune font:
O serie de specialiști și-au exprimat dezacordul când Kim Kardashian a luat controversata decizie de a purta rochia lui Marilyn Monroe la Met Gala 2022.
Chiar dacă fanii vedetei i-au catalogat atunci pe aceștia drept cârcotași, ei bine au avut dreptate. În ciuda faptului că starul de reality-show a slăbit ca să încapă în ea și a promis că va fi super atentă cu piesa vestimentară considerată patrimoniu, au apărut imaginile. Iată cum arată acum celebra rochie crem după cele câteva ore la Met Gala.
Luni, pagina Pop Culture a venit cu dovada. Din imagini se vede clar cum fermoarul a fost forțat și cusăturile au cedat, subțiind voalul din jurul lor. Este trist, fiindcă rochia era deja expusă într-un muzeu și arăta foarte bine. Așa cum au spus experții, ea trebuia neatinsă și expusă doar la anumite temperaturi.
Din păcate, și câteva cristale cu care aceasta este decorată lipsesc. Au căzut, evident.
În 1962, Monroe o purta pentru prima dată, pe o scenă în care era doar ea. Kardashian o poartă 60 de ani mai târziu, la un eveniment cu multă înghesuială.
Deși antreprenoarea a muncit mult ca să slăbească, tot nu a putut să ajungă la formele lui Monroe, cum arăta în seara istorică când a cântat ” “Happy Birthday, Mr. President” lui J.F.K. În permanență la Met Gala, Kardashian și-a acoperit partea dorsală cu o haină albă.
Kim Kardashian a dezvăluit Vogue, înainte de petrecere: ”Am un deosebit respect pentru această rochie și pentru ce înseamnă ea pentru istoria americană.”
Ei bine, cu respect sau nu, evidențele nu pot fi negate. Rochia este parțial distrusă, deși Kardashian nu a folosit nici machiajul său de corp pe care îl folosește de fiecare dată.
Experții sunt foarte dezamăgiți de întâmplare. Rochia este expusă la locația din Hollywood a Ripley’s Believe It Or Not! Museum. Reprezentații muzeului au dat asigurări înainte de Met Gala că fragila piesă vestimentară va fi pe mâini bune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau