Katy Perry dezvăluie: Cel mai lung SECRET pe care l-am avut de ţinut până acum
Dimensiune font:
Katy Perry a dezvăluit, prin intermediul ultimului său videoclip, un secret, care o face extrem de fericită.
Katy Perry a confirmat că ea şi logodnicul său, actorul Orlando Bloom, aşteaptă primul lor copil, informează Press Association. Cântăreaţa americană, în vârstă de 35 de ani, a dezvăluit fericita veste în videoclipul muzical care însoţeşte cel mai recent single al său, "Never Worn White".
Melodia pare să fi fost inspirată din relaţia ei cu actorul britanic în vârstă de 43 de ani, care ar fi început în 2016. În noul single, Perry, îmbrăcată într-o rochie albă, cântă "ne vezi în 60 de ani cu un arbore genealogic complet". Videoclipul se încheie cu o imagine din profil a cântăreţei care îşi mângâie burtica de gravidă.
Cel mai lung secret
"Sunt încântată, suntem încântaţi şi fericiţi. Este probabil cel mai lung secret pe care l-am avut de ţinut până acum", a mărturisit artista pe Instagram.
Într-un live video transmis după lansarea clipului, Perry a dezvăluit, de asemenea, că este pregătită să lanseze un nou album.
Perry s-a logodit cu starul din ''Pirates Of The Caribbean'' anul trecut, de Valentine's Day. Anterior, cântăreaţa a fost căsătorită cu prezentatorul TV britanic Russell Brand, timp de doi ani, din 2010. Bloom a mai fost însurat cu modelul australian Miranda Kerr, cu care are un fiu pe nume Flynn, amintește Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau