Muncitor român decedat pe șantier la Crotone, despăgubire de 900 de mii de euro pentru familie
Dimensiune font:
Despăgubiri pentru un accident de muncă în Italia. În urma decesului unui muncitor român pe un șantier la Crotone, familia va primi aproape 900.00 de euro.
Este suma despăgubirii pe care Municipiul Crotone, firma Crotonscavi Costruzioni Generali Spa și inginerul Sergio Dinale vor trebui să o plătească în comun familiei victimei. Chiriac Dragoș Petru, muncitor român, a murit în urma prăbușirii zidului pe șantierului de la malul mării, în data de 5 aprilie 2018.
Decizia a fost luată de Tribunalul Civil Crotone, constatând răspunderea civilă a Municipiului (în calitate de client al lucrărilor), antreprenor și șef de construcție, pentru prăbușirea zidul din cauza caruia si-a pierdut viata Chiriac Dragos Petru.
Un accident care a provocat și moartea altor doi muncitori, Giuseppe Greco, în vârstă de 51 de ani, și Mario De Meco, în vârstă de 56 de ani, din Isola Capo Rizzuto, scrie cosenzapage.it.
Un zid a ucis trei muncitori la Crotone. «Să mori pentru o mie de euro pe lună…»
Decizia Tribunalului Civil
Tribunalul Civil a admis aproape în totalitate cererile văduvei muncitorului român, reprezentată de avocata Daniela Zara, și pe cele ale celor patru frați ai victimei, reprezentate de avocatul Antonio Natali.
Judecătorul secţiei I civile a Judecătoriei Crotone a stabilit o despăgubire de 304 mii euro pentru văduva muncitorului şi de 147.100 euro pentru fiecare dintre cei patru fraţi (în total 588 mii euro). Municipiul, Crotonscavi și Dinale au fost, de asemenea, condamnați la rambursarea membrilor familiei pentru toate cheltuielile de judecată, calculate la 61.128euro.
Procesul penal cu 5 persoane acuzate este încă în desfășurare în legătură cu accidentul de muncă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau