Proprietarii localurilor de flamenco protestează. Pandemia i-a adus la sapă de lemn
Dimensiune font:
Mai mulţi artişti de flamenco au cântat şi au dansat în stradă, la Madrid, ca mod a denunța situaţia în care se află cultura. Guvernul spaniol încă nu a dat ajutoare directe acestor localuri care fac parte din identitatea culturală a ţării.
Pandemia a distrus 60% din joburile care existau acum un an în domeniul culturii, artiştii europeni pierzândt 90% din venituri din cauza pandemiei.
Barul Villa Rosa este un „tablao” flamenco, vechi de 140 de ani şi acum se închide. Este unul din localurile celebre din cartierul Las Letras, din Madrid.
„Situaţia este imposibil de susţinut, cu atâtea cheltuieli adunate, după un an în care am stat închişi. Asta ne-a împins să luăm decizia drastică de a închide”, spune Rebeca Garcia, director Villa-Rosa Flamenco Show.
Pierderile provocate de carantină afectează toate barurile care oferă spectacole flamenco şi care erau primele pe lista de obiective urmărite de turiştii străini, care ajungeau în Spania. Artiştii de flamenco din Spania denunţă faptul că doar 10% din localuri au redeschis după relaxarea restricţiilor sanitare. Mulţi îşi dau seama că, fără ajutorul statului, acesta poate fi ultimul lor dans.
Muzica flamenco a fost declarată patrimoniu cultural imaterial UNESCO în 2010.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau