Rectorul Universităţii din București va fi desemnat pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct și secret
Dimensiune font:
Membrii comunităţii Universităţii din Bucureşti (UB) au decis, miercuri, prin referendum, ca desemnarea rectorului pentru mandatul 2023 - 2027 să se facă pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale.
"La scrutinul organizat în cele trei secţii de votare au participat 793 dintre cei 1.388 de membri ai comunităţii academice cu drept de vot, prezenţa fiind de 57,13%. Membrii comunităţii UB au putut alege între două posibilităţi de desemnare a rectorului, conform legislaţiei în vigoare, şi anume pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret. Astfel, 84,96% dintre votanţi au optat pentru modalitatea alegerilor generale, în timp ce 15,04% au optat pentru varianta concursului public", informează un comunicat de presă al UB transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, numărul total al voturilor valabil exprimate pentru opţiunea alegerilor generale, prin vot universal, direct şi secret, a fost 667, în timp ce numărul total al voturilor valabil exprimate pentru opţiunea care viza concursul public a fost 118. Astfel, Universitatea din Bucureşti păstrează aceeaşi metodă de alegere a rectorului utilizată şi la scrutinele din 2011, 2015 şi 2019.
Durata mandatului rectorului, potrivit art. 120 din Carta Universităţii din Bucureşti, este de patru ani, iar mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs sau a unor noi alegeri.
Referendumul organizat miercuri va fi validat în şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti din 17 mai şi marchează declanşarea alegerilor pentru toate structurile de conducere ale universităţii, la nivelul rectoratului, facultăţilor şi departamentelor pentru mandatul 2023 - 2027.
În cadrul referendumului au putut vota toate cadrele didactice şi de cercetare titulare din cadrul UB, alături de toţi reprezentanţii studenţilor în Senatul UB şi în consiliile facultăţilor, votul fiind universal, direct şi secret.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau