Şcoala Institutului de Artă din Chicago a anulat o diplomă onorifică acordată lui Kanye West
Dimensiune font:
Şcoala Institutului de Artă din Chicago a anulat, joi, o diplomă onorifică acordată lui Kanye West. Decizia vine pe fondul presiunilor asupra lui West, cunoscut acum sub numele de "Ye", după ce a făcut repetate declaraţii publice antisemite, scrie dpa.
Recent, el l-a lăudat pe Adolf Hitler într-un talk show de extremă-dreapta iar contul lui de Twitter a fost suspendat pentru postarea unei fotografii cu o svastică.
„Şcoala Institutului de Artă din Chicago condamnă şi respinge declaraţiile periculoase, rasiste şi antisemite ale lui Kanye West (acum cunoscut sub numele de Ye), în special cele adresate persoanelor de culoare şi comunităţilor evreieşti. Acţiunile lui Ye nu se aliniază cu misiunea SAIC şi valorile sale”, se arată într-o declaraţie purtătorului de cuvânt al Şcolii, Bree Witt.
Controversele au apărut în 2015, când Institutul de Artă l-a premiat pe rapper, crescut la Chicago, cu un doctorat onorific, a scris Chicago Tribune la acea vreme.
O petiţie prin care se cere retragerea diplomei sale onorifice a fost lansată săptămâna trecută. Aceasta a strâns peste 4.000 de semnături.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau