Tragedia în Cuba. Un autobuz plin s-a răsturnat pe șosea. 10 persoane au murit, iar 25 au fost rănite
Dimensiune font:
Tragedie pe o șosea din Cuba. Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 25 au fost rănite într-un accident rutier, după ce un autobuz s-a răsturnat.
Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă în apropierea localităţii Guines, la circa 54 de kilometri sud-est de Havana, în provincia Mayabeque, când şoferul a pierdut controlul autobuzului care astfel s-a răsturnat, relatează Agerpres. Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 25 au fost rănite.
"Deplângem pierderile de vieţi omeneşti şi răniţii din accidentul de autobuz de la Mayabeque. Condoleanţe familiilor şi prietenilor acestora.", a scris pe Twitter preşedintele cubanez, Miguel Diaz-Canel.
Autobuzul, închiriat de Ministerul Educaţiei, transporta cadre didactice de la Havana în provincia Granma. Răniţii, dintre care cel puţin trei în stare gravă, au fost transferaţi la spital. Ministerul de Interne a dispus efectuarea unei anchete pentru a stabili cauzele accidentului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau