Un băieţel s-a născut într-un tren de mare viteză
Dimensiune font:
Un băieţel s-a născut într-un tren de mare viteză care circula pe ruta Franţa-Germania, a precizat Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF) din Franţa, care operează garnitura de tren împreună cu Deutsche Bahn, societatea feroviară germană.
Duminică, 29 ianuarie, în jurul orei 08:00, la o oră după plecarea trenului ICE 9571 din Paris, şeful de tren a fost informat cu privire la o călătoare care a intrat în travaliu şi a anunţat imediat centrul operaţional care administrează ruta TGV Est.
În urma apelului lansat la bordul trenului, un medic a venit în ajutorul tinerei femei, rezidentă în Germania, a precizat o purtătoare de cuvânt.
Trenul a oprit în mod excepţional la ora 8:10 în gara Lorraine TGV, din comuna Louvigny, departamentul Moselle, astfel încât femeia să poată fi preluată de pompieri. Datorită ”caracterului urgent, naşterea a avut loc în tren”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
”Totul a decurs bine”, iar nou-născutul, un băieţel care a primit numele Felix, s-a născut la aproximativ ora 9:10. Mama şi bebeluşul a fost preluaţi de pompieri şi transportaţi la un spital.
Trenul, care trebuia să facă legătura între Paris şi Stuttgart, şi-a reluat călătoria cu o întârziere de o oră şi 20 de minute. Dar nu a mers mai departe de localitatea Karlsruhe (în sud-vestul Germaniei).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau