Un bărbat căutat de Poliție a fost găsit în albia unui râu din Maramureș
Dimensiune font:
Cadavrul unui bărbat de 69 de ani a fost descoperit sâmbătă în albia râului Cavnic. Bărbatul era căutat de polițiști deoarece acesta dispăruse de la domiciliu începând de vineri. Polițiștii fac cercetări pentru a afla cum s-a produs decesul, anunță MEDIAFAX.
Potrivit poliției maramureșene, sâmbătă, la ora 9:00, polițiștii din Cavnic au fost sesizați despre faptul că un bărbat în vârstă de 69 de ani, domiciliat în oraș, a plecat vineri de la domiciliul său și nu a revenit.
Polițiștii, sprijiniți de jandarmii din cadrul Postului Montan Cavnic, au demarat de urgență verificări și la aproximativ o jumătate de oră l-au găsit pe bărbat în albia râului Cavnic. Bărbatul era mort, iar cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.
Polițiștii susțin că până în acest moment nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs moartea persoanei de 69 de ani.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau