Un tânăr s-a spânzurat după o ceartă cu iubita. Împreună aveau o fetiță de 3 ani
Dimensiune font:
Durere fără margini pentru familia lui Alexandru Marian, un tânăr în vârstă de 34 de ani din Dâmbovița. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în această dimineață, într-o pădure, unde acesta s-a spânzurat. A fost căutat timp de 3 zile de zeci de polițiști și voluntari, inclusiv cu ajutorului unui elicopter al MAI. Alexandru a lăsat-o în urmă o pe fiica sa, o fetiță în vârstă de doar trei anișori.
Părinții lui Alexandru au mai pierdut un fiu, în urmă cu un an
Alexandru Marian, un tânăr în vârstă de 34 de ani provenit din satul Miloșari, comuna Ludești, județul Dâmbovița, dispăruse marți 22 martie 2022.
Tânărul se certase cu iubita lui, alături de care avea o fetiță de 3 ani, și mai apoi a plecat de acasă amenințând că se duce în pădure să se spânzure. Din acea zi, nimeni nu l-a mai văzut în viață.
Citeste si: Armata lui Vladimir Putin se pregătește să încheie „operațiunea specială” din Ucraina. Când se termină războiul?
Timp de trei zile, zeci de oameni printre care ofițeri și agenți de poliție, voluntari și pădurari, dar și un câine de urmă l-au căutat în zadar pe Alexandru. Până în această dimineață, când cele mai întunecate gânduri ale familiei sale au devenit realitate. Tânărul în vârstă de 34 de ani a fost găsit fără viață, spânzurat într-o pădure, la aproximativ 4 kilometri distanță de locul unde locuia.
Părinții lui Alexandru au mai pierdut un fiu, în urmă cu un an
Apropiații lui Alexandru povestesc că problemele între acesta și iubita sa au început în urmă cu aproximativ 3 ani, după ce au devenit părinții unei fetițe. În ziua în are a dispărut, bărbatul, care devenise din ce în ce mai gelos, s-ar fi dus la magazinul unde lucrează ca vânzătoare partenera lui de viață, ar fi lovit-o, după care ar fi amenințat că el vrea să-și pună capăt zilelor.
Drama prin care trec părinții tânărului este teribilă, mai ales că, în urmă cu un an, le-a mai murit un fiu, în urma unei boli cumplite.
Despre Alexandru, cei care l-au cunoscut afirmă că era un băiat cuminte, muncea și își vedea de treburile sale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau